Doi oameni care au trăit în ultimul secol şi care s-au întâlnit prin puşcării fac cinste făuritorilor de neam şi credinţă ai României. Ei sunt Iuliu Maniu şi Richard Wurmbrandt. Voci puternice înăuntrul şi în afara ţării, trecuţi prin infernul creat de lichelele comuniste, cei doi merită toată preţuirea noastră. Pe cealaltă listă doar câteva nume: Dej, Pauker, Nikolsky, Ceauşescu, Băsescu.

De ce Băsescu este ataşat lui Dej et comp. din moment ce nu i se pot atribui atrocităţi identice? Nu avem un Canal, muncă forţată, bătăi şi încarcerări la miez de noapte şi totuşi... cum spuneam, de ce? Băsescu este un om rău, răzbunător şi fără scrupule. Dacă ar fi trăit în vremea celor menţionaţi înainte, sigur îi întrecea în ticăloşii. La toate capitolele. Nu-i cunosc viaţa decât secvenţial, din presă. Astfel ştiu că în anii adolescenţei era extrem de dur cu colegii şi linguşitor cu superiorii. Tipic pentru oameni fără caracter. Uşor de citit pentru Securitatea din acel timp şi bineînţeles de racolat. O carieră de marinar construită cu asemenea calităţi a fost benefică şi pentru el şi pentru regim. Un asemenea individ nici nu trebuia controlat. Avea mână liberă. Şi i s-au dat pe mână vapoare. Practic viaţa multor oameni. (Aş fi foarte curios să aflu cum au votat aceştia în 2004 şi 2009.) El nu crea probleme, el  le rezolva. Bişniţăreala, pentru care unii erau condamnaţi pe acea vreme, a fost tolerată în cazul lui. Este adevărat că ea se practica oricum în porturile româneşti. De asemenea cred că avea ofiţeri foarte pricepuţi, cu scopul clar de a-şi suplini ineficienţa profesională şi totodată de a-şi asuma „succesurile”. Este un mister cum a reuşit să-şi ia brevete de căpitan. Slujba în Belgia, când încă mai putea comanda nave din nou trebuie tratată cu suspiciune pentru că nu este o avansare, din contra. A supărat el pe cineva şi noi nu ştim. Iar în acei ani unii se uitau spre graniţă şi erau deja condamnaţi. Pe scurt, omul până în 1989 nu a făcut „meserie” ci s-a dovedit un descurcăreţ fără pic de morală.

După 1990 ascensiunea lui s-a dovedit a fi de neoprit. Ce a vrut, a făcut. Şi nu a răspuns niciodată. Cel mai important moment mi se pare a fi acel „draga Stolo” cu care a rupt sensibilitatea românilor. Începutul sfârşitului, pentru că de atunci încoace responsabilitatea lui a crescut enorm iar el s-a comportat sub orice aşteptări. Ce şansă îţi oferă viaţa şi tu să îţi baţi joc de ea. A avut posibilitatea ca preşedinte să dea o altă direcţie ţării, să o scoată din mâna hoţilor. N-a făcut-o pentru că era în mijlocul acestei ecuaţii. Şi-a adus lângă el oameni construiţi după chipul şi asemănarea sa, exact după reţeta pe care a urmat-o în tinereţe. A spus „să trăiţi bine”, iar cu ajutorul lui românii au trăit experienţe halucinante. Presa şi-a făcut datoria şi a scris în aceşti şase  ani cam tot. Oamenii, o parte, nu au luat seama şi l-au creditat în continuare, nu suficienţi însă. Diferenţa a luat-o el cu ajutorul statului. Nu a vrut să se oprească la decizia destinului. L-a forţat. Dumnezeu l-a îngăduit dar nu se va lăsa batjocorit. Omul va avea un sfârşit pe măsura faptelor sale. Şi sunt tot mai convins că nu-şi va duce mandatul  până la capăt.

De ce l-am pus pe listă cu acei monştri comunişti? Pentru că dacă aceia nu au avut un suport consistent în populaţie, el a beneficiat din plin de acesta. Iar băsescismul se poate breveta ca fiind superiorul cinismului.