La 6 iunie se împlinesc 93 de ani de la naşterea lui Ion Raţiu. Ion Raţiu a avut un destin aparte.

Cincizeci de ani (1940-1990) a fost în exil, timp în care a agonisit o avere apreciabilă – desigur, incomparabil mai mică decât a miliardarilor de astăzi – şi s-a impus prin clarviziune politică: în cărţile publicate în anii '50 a analizat apetitul hegemonic al URSS şi a prevăzut direcţiile ofensivei acesteia.

Nu a renunţat niciodată la cetăţenia română, nu şi-a luat altă cetăţenie (dacă ar fi devenit cetăţean al Marii Britanii ar fi ajuns, cu siguranţă, parlamentar în acea ţară) şi a acţionat permanent în sensul apărării intereselor reale ale României. Nici efortul de a-şi asigura existenţa, nici comodităţile vieţii îmbelşugate la care ajunsese nu l-au făcut să renunţe la militantismul politic.

Reîntors în România, nu a găsit aprecierea meritată şi nu a ocupat funcţiile în stat din care ar fi putut să aducă mari beneficii ţării. Nu s-a înţeles aici cât ar fi putut face pentru România, în virtutea relaţiilor sale pe plan internaţional.

Permanent bonom, acceptând cu răbdare criticile – indiferent cine le exprima, dând dovadă de curaj – amintiţi-vă scena intrării minerilor în Parlament – a suportat cu amărăciune toate "lucrăturile" care i s-au administrat.

Şi-a dorit să fie înmormântat în Romania, la Turda natală, loc de unde şi fiii săi acţionează acum, în favoarea ţării noastre.

Fie ca memoria sa să fie veşnică şi Dumnezeu să îl ierte şi să îl odihnească!

Bogdan Grabowski