Iuliu Maniu

Iuliu Maniu, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc (1926-1933 şi 1937-1947) şi de trei ori preşedinte al Consiliului de Miniştri (noiembrie 1928-iunie 1930, iunie 1930 - octombrie 1930, octombrie 1932 - ianuarie 1933), s-a născut la 8 ianuarie 1873, în localitatea Bădăcin, comuna Pericei, judeţul Sălaj.

A studiat la Universităţile din Cluj, Viena şi Budapesta, devenind doctor în drept în anul 1896.

Iuliu Maniu şi-a început cariera politică în cadrul Partidului Naţional Român din Transilvania. Ales vicepreşedinte al partidului în anul 1904, a militat pentru lupta parlamentară ("activismul").

În 1906 devine deputat în Parlamentul de la Budapesta, susţinând drepturile legitime ale românilor din Transilvania.

În urma "Declaraţiei de autodeterminare a românilor din Imperiul habsburgic" (18 octombrie 1918) şi după eşuarea tratativelor cu guvernul maghiar, Consiliul Naţional Român a hotărât convocarea Adunării Naţionale la Alba-Iulia.

Iuliu Maniu a fost principalul artizan al Unirii Transilvaniei cu Vechiul Regat, organizând Adunarea Naţională de la Alba-Iulia (1 decembrie 1918) şi concepând, împreună cu Ştefan Cicio Pop, "Rezoluţia Unirii cu Ţara", visul de secole al naţiunii române.

A fost preşedintele Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918-1920), organism care a exercitat puterea în perioada de tranziţie şi a adoptat măsurile menite să ducă la integrarea Transilvaniei în România.

În calitate de preşedinte al Partidului Naţional Român (1918-1926), a purtat tratativele în vederea fuziunii cu Partidul Ţărănesc, condus de Ion Mihalache (1918-1926), astfel încât la 10 octombrie 1926 a luat fiinţă Partidul Naţional Ţărănesc.

Iuliu Maniu a fost apărătorul consecvent al valorilor şi principiilor democratice, opunându-se oricărei forme de dictatură: regimului personal al Regelui Carol al II-lea (1938 - 1940), regimului mareşalului Ion Antonescu (1940 - 1944) şi regimului procomunist al lui Petru Groza (1945 - 1952).

Alături de Regele Mihai I şi de celelalte partide democratice, a fost iniţiatorul loviturii de stat de la 23 august 1944.

Opozant ferm al comunizării ţării, Iuliu Maniu a fost arestat şi judecat pentru "înaltă trădare", în 1947, după dizolvarea partidului. Condamnat la muncă silnică pe viaţă, Iuliu Maniu a trecut în eternitate la 5 februarie 1953, în penitenciarul de la Sighet.

Din gândirea politică a lui IULIU MANIU

• "Rolul omului politic se aseamănă cu cel al călătorului care vrea să atingă vârful unui munte. Dacă vrea să ajungă la scop, va trebui să ţină seama şi de ţintă şi de bulgării şi stâncile ce-i stau în cale". (Iuliu Maniu – Testament moral şi politic, pag.17)

• "Partidul nostru a avut ca bază ideea naţională nu numai în sensul politic de libertate şi independenţă naţională, ci şi în sensul social şi economic, ca poporul să fie ridicat din punct de vedere cultural şi material". (Discurs ţinut la şedinţa Comitetului Executiv al PNŢ din 23 noiembrie 1937)

• "Un partid politic poate să fie şi la noi tot atât de eficient în opoziţie ca şi la guvern, în măsura în care el nu ţine să fie la guvern numai de dragul guvernării. Prin conduita sa morală, prin intransigenţa în principiile sale politice, prin opoziţia pe care o face actelor de ilegalitate şi imoralitate poate deveni un arbitru al situaţiei politice interne". (Iuliu Maniu, 1920, din "Iuliu Maniu şi strategia democraţiei", Ion Stanciu, 1993)

• "Viitorul este al unităţilor mari sociale ori economice […]. Statul român, mai curând ori mai târziu, va trebui să facă parte dintr-o astfel de mare unitate şi rolul lui, în această perspectivă, va depinde de modul în care a ştiut să se organizeze şi să se conducă până în momentul acelei noi şi mari prefaceri. De măsura în care va putea să-şi câştige autoritatea şi prestigiul moral, încrederea şi respectul vecinilor săi şi a lumii civilizate va depinde dacă statul român va fi un obiect de târguială, ori un factor hotărâtor, va fi un centru al formaţiunii grandioase ce va veni, ori îşi va târî viaţa umilită - dacă o va mai avea - de pe o zi pe alta, din graţia altora şi servind pe alţii!" (Conferinţă ţinută la Institutul Social din Bucureşti, 1924)

• "... avem întâi nevoie de oameni de caracter şi oneşti şi numai pe urmă de oameni pricepuţi în conducerea treburilor publice; între un hoţ fără caracter, dar priceput şi între un om cinstit, dar mai puţin priceput, eu am preferat toată viaţa pe acesta din urmă. Astfel de oameni sunt mai de nădejde decât secăturile obraznice cărora nu le sticlesc ochii decât după afaceri; (...) cum am putea noi astăzi, în calitatea noastră de conducători, să dăm cu piciorul acestor caractere şi să aşezăm peste ei pe toţi pungaşii care i-am dat afară?

Eu cât voi fi la conducerea partidului nu voi admite niciodată o astfel de blestemăţie".

(Iuliu Maniu, Dobreşti, 22 iulie 1944)