Corneliu Coposu

Corneliu Coposu s-a născut la data de 20 mai 1914, în Bobota, Sălaj, ca fiu al protopopului greco-catolic Valentin Coposu şi al Aureliei Coposu, născută Anceanu (fiica protopopului greco-catolic Iuliu Anceanu).

Studiile liceale le-a urmat la Blaj, absolvind mai apoi Facultatea de Drept a Universităţii Regele Ferdinand din Cluj. A colaborat la ziarul clujean "România Nouă", condus de Zaharia Boilă, la "Mesajul" (Zalău) precum şi la oficiosul Bisericii Române Unite cu Roma, ziarul "Unirea" din Blaj.

În 1935, Corneliu Coposu a fost ales preşedinte al Organizaţiei Tineretului Universitar al PNŢ din Cluj.

Între 1937 şi 1940 a activat ca secretar personal al lui Iuliu Maniu, pe care l-a însoţit în toate misiunile sale politice. În 1940 a primit funcţia secretar politic al lui Iuliu Maniu. În 1945 a devenit preşedinte al filialei PNŢ Sălaj.

Pe 14 iulie 1947, Corneliu Coposu a fost arestat împreună cu întreaga conducere a PNŢ, în ceea ce s-a numit Înscenarea de la Tămădău. Până în 1956 a fost ţinut în arest preventiv, fără să fie judecat. În 1956 i s-a înscenat un proces pentru "înaltă trădare a clasei muncitoare" şi pentru "crimă contra reformelor sociale". A fost condamnat la muncă silnică pe viaţă. Până în 1962 a fost închis într-un regim sever de izolare la penitenciarul Râmnicu Sărat.

În aprilie 1964 a fost pus în libertate după 17 ani de detenţie. A fost angajat ca muncitor necalificat la Întreprinderea de Construcţii-Montaj Bucureşti, atelierul de tâmplarie mecanică.

În ianuarie 1990 reînfiinţează PNŢ, sub titulatura Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), al cărui preşedinte va fi până la moarte. Este unul din iniţiatorii Convenţiei Democrate Române, alianţă de partide creată în 1992 cu scopul de a contracara guvernarea de stânga a lui Ion Iliescu.

În mai 1995 a fost numit Ofiţer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincţie acordată de Republica Franceză cetăţenilor străini. Pe 6 octombrie 1995 a avut loc la sediul Ambasadei Franţei la Bucureşti ceremonia înmânării înaltei distincţii.

Moartea lui Corneliu Coposu, pe 11 noiembrie 1995 a generat un imens val de simpatie populară pentru forţele politice anticomuniste din România. Deşi nu a beneficiat de funeralii naţionale, la înmormântarea sa (14 noiembrie 1995) au participat sute de mii de oameni, veniţi din întreaga ţară.

Din gândirea politică a lui Corneliu Coposu

• "Conducătorul care nu ocoleşte drumul presărat de spini al demnităţii, omul adevarat mare este ca un meteor, care străluceşte şi se mistuie luminând: iar din lumina meteorilor neamului sunt ţesute paginile de istorie. Mulţimea, însă, nu intotdeauna are puterea de a se solidariza cu el, de a lupta alături de el, de a se jertfi alături de el. O singură datorie are conducătorul, în afară de aceea de a-şi urma destinul: datoria de a convinge mulţimea de dreptatea lui." (România Nouă, V, nr. 185 din 10 octombrie 1937, p. 2.)

• "Un popor nu poate fi învins în lupta lui pentru libertate. Vedenia izbăvirii ne îndoieşte curajul. Din umbra suferinţei ne răsar moşii şi strămoşii fără nume pe a caror morminte uitate vremea a prăbuşit, de mult, crucile de lemn. Dacă ne aducem aminte de lupta lor mare, de strălucita lor biruinţă, nu putem desnădăjdui." (Calendarul Ardealului, 1943, p. 64.)

• "Puterea noastră născută din morminte s-a adăugat la puterea de viaţă şi la curajul celor care, înfruntând primejdiile, au zidit o ţară care nu mai poate fi dărâmată. Stăpânirile şi domniile sunt vremelnice, naţiunile vrednice sunt eterne, neamurile înaintează peste oprelişti pe drumul destinului lor, vrednicia marilor înainte-mergători se împleteşte în viaţa celor care sunt şi a celor care vor veni." (Din cuvântarea rostită la 1 Decembrie 1990.)