CNSAS

Scrisoare ambasadorilor în România ai unor ţări membre ale Uniunii Europene şi/sau NATO

Perpetuarea corupţiei la nivel înalt şi a gravelor ei consecinţe, conspirarea în continuare a agenţilor poliţiei politice comuniste şi controlul masiv exercitat de către agenţii Securităţii mai ales în structurile puterii politice, în serviciile secrete, în justiţie, în mediul economic şi bancar, corupţia şi celelalte deficienţe grave în funcţionarea justiţiei constituie, de mai mult de douăzeci de ani, principalele cauze din care România a fost şi este departe de a fi un stat de drept, democratic, cu o economie de piaţă funcţională. Întrucât am considerat şi consider că starea de lucruri la care mă refer s-a datorat şi faptului că Uniunea Europeană şi NATO, în particular principalele state euro-atlantice „partenere” ale României, au fost ele însele departe de a trata adecvat situaţia din România, la data de 19 februarie 2010 am adresat scrisoarea de mai jos ambasadorilor la Bucureşti ai unor ţări membre ale UE şi / sau NATO. Citiţi integral »

Suferinţă şi Compensaţie

Domnul Ion Diaconescu, preşedintele de onoare al PNŢCD, a deschis o acţiune în justiţie, prin care a solicitat daune morale pentru că Statul comunist i-a distrus viaţa. Circumstanţiat de o lege de curând adoptată, demersul dânsului este perfect justificat şi din perspectivă morală, deoarece a făcut 15 ani de puşcărie în regim de exterminare, 2 ani de domiciliu obligatoriu şi a suportat 25 de ani de persecuţii de tot felul, numai pentru că a rămas credincios convingerilor sale politice; altfel spus, nevinovat! Citiţi integral »

Ce înseamnă astăzi o politică inspirată de valorile creştine?

Pe fundalul relativismului şi al pluralismului, două fenomene care definesc prezentul nostru social şi cultural, oferta unei politici inspirate de valorile creştine poate părea cel puţin învechită, dacă nu chiar reacţionară. Ei bine, este chiar aşa! Tocmai pentru că nu se lasă sedusă de sirenele ideologiei postmoderne, de toate "ism"-ele în circulaţie, o astfel de politică face dovada unui fundament, a unei viziuni care nu se epuizează în simpla dorinţă de putere. Mai departe, aceeaşi politică poate părea chiar reacţionară, pentru că nu crede că modernizarea unei societăţi se face cu preţul renunţării la principii. Dimpotrivă. Oferta politicii creştin-democrate rezidă în acest efort, deosebit de complex, de a pune în dialog constructiv modernitatea politică şi valorile milenare ale unei comunităţi de credinţă, în ipostaza civică a acesteia.

În ce constă concret o astfel de politică creştin-democrată? Să trecem în revistă câteva posibile capitole ale acestei politici. Citiţi integral »

Emite conţinut