Nu puteam sa încep acest "crez" decât de la cuvintele marelui Iuliu Maniu, rostite în temniţa comunistă: "Ce mare lucru este sa fii Om".

Suntem, politiceşte vorbind, noi, societatea română, într-un punct nodal al devenirii noastre. Dacă ne-am uita niţelus în urmă, la grecii antici, Platon afirma că există 3 forme de guvernământ "degenerate": tirania, oligarhia şi democraţia.

Am încercat tirania, ne-a adus o suferinţă istorică şi o distrugere a valorilor, încă nereparate. Ne place să credem că suntem în democraţie, după 1989. Aristotel spune că democraţia este sistemul în care fiecare face ce vrea. Încercam "democraţia" cu tuşa noastră românească, în care fiecare grup politic are nişte interese, categoric deasupra binelui general, care nu servesc câtuşi de puţin omului de rând, deci suntem, în plină oligarhie. Că am încercat să schimbăm oligarhia PSD cu cea PDL şi nu a rezultat un progres substanţial, e mai mult decât clar. Omul de rând suferă în continuare.

Nevoia noastră de umanism, acum, în Europa anului 2010, este la fel de mare ca atunci, în vremea lui Erasmus. Trăim nişte vremuri de vid moral, de răsturnare a valorilor, de situaţii absurde care produc chinuri şi trasfigurează omul ca individualitate, dar şi ca societate, ca în vremea feudalismului. Prin urmare, reîntoarcerea la umanism poate constitui soluţia. Reaşezarea societăţii pe criteriul valorii intrinseci umane, readucerea elitelor în poziţia de lider - mentor este absolut necesară. Promovarea profesionalismului, pe toate căile, nu poate aduce decât progres, nu poate decât să sporească, atât economic, cât şi spiritual şi să îmbogăţească şi cultural o naţiune.

Renunţarea la interesele de grup, la orgolii, la competiţia neloială, promovarea eleganţei, a frumosului, a iubirii în general sunt imperative. Nu sunt doar cuvinte frumoase. Schimbarea trebuie sa înceapă din eu-l propriu, imediat, al fiecăruia. Trebuie sa reînvăţăm să fim buni, sa fim modeşti, să renunţăm la trufie, să ne ajutăm, să fim oameni şi, mai mult, să reînvăţăm să fim creştini. Iuliu Maniu avea dreptate: să fim oameni, în sensul biblic.

Nu văd altă salvare de la autodistrugerea spirituală a oamenilor, la care s-a ajuns în secolul XXI, decât prin iubirea creştină. Iar politic, nu văd, în acest moment, altă soluţie, decât democraţia creştină. În care libertatea individuala este păstrată, garantată, dar în limitele exerciţiului creştin. Doctrina PNŢCD devine astfel, tehnic vorbind, o aplicaţie cu tentă creştină a umanismului, care, desigur, are cadre mult mai largi. 

Este doctrina în care valoarea umană, cu toate valenţele ei: intelectuale, spirituale, materiale, morale este respectată şi aşezată acolo unde trebuie în societate. În care performanţa este apreciată şi devine o consecinţă logică a acestei valori intrinseci. O societate în care clasa politică reprezintă, aşa cum era în antichitate, elita societăţii, prin prisma tuturor aspectelor expuse mai sus. Clasa politică va fi astfel reprezentativă şi nu vom mai fi dezamagiţi de ea.

Din acest motiv afirm că suntem într-un punct de răscruce al devenirii noastre politice. Ne dorim democraţie, dar nu ce a fost până acuma, şi atunci care? Răspunsul meu este: creştin-democraţia.

Desigur există alternative, pe care le respectăm, liberalismul şi social-democraţia de stânga, dezbaterea politica trebuie să existe, însă şi aici, criterile valorii şi competenţei îşi vor spune cuvântul. Nu ne mirăm că ni se derulează azi în faţa ochilor mari cutremure politice, în toate partidele. Se separă şi se reaşează valorile. Şi procesul de sedimentare, pe principii doctrinare şi nu de grup, va mai continua o vreme.

În acest timp, există, evident, o nevoie de cristalizare a dreptei româneşti, pe principiile umanismului creştin. De noi depinde, de PNŢCD, ca şi chintesenţă a acestei doctrine şi cu rădăcini extrem de adânci, istorice, să coagulăm dreapta românească într-un partid puternic, cu oameni de valoare, profesionişti, verticali, adevăraţi lideri (care, mai nou, să nu ne ferim să le spunem că au şi calităţi de buni manageri, chiar dacă sunt primari într-un sat), care să schimbe sensul descendent în care merge societatea românească. Nu ne mai permitem să pierdem nici economic (este un aspect important), nici moral, nici cultural. Pierdem material, pierdem oamenii din ţară, pierdem valori pe care, istoric vorbind, nu le vom mai recupera niciodată.

Avem la dispoziţie un instrument şi o cale infailibile, pentru a începe şi a desăvârşi această acţiune, se numeşte iubirea de semeni. Ne-a învăţat Isus, acum 2010  ani, şi este lecţia care trebuie să o repetăm zilnic.

Am să închei cu vorbele lui Petre Ţuţea (1990): "Că dacă nu există credinţă şi nu există Dumnezeu, nu există adevăr. Fără Dumnezeu, fără credinţă, omul devine un animal raţional, care vine de nicăieri şi merge spre nicaieri."

Văd în Dumnezeu adevărul suprem, revelat prin exerciţiul creştin, singurul capabil să panseze rănile istorice şi să aducă vindecarea. Văd în PNŢCD partidul politic capabil să repună valoarea umană acolo unde îi este locul, să reaşeze sistemul social pe criterii de performanţă. PNŢCD este partidul care poate forma, în jurul acestei doctrine, lideri adevăraţi, ce pot ajuta şi economic şi spiritual poporul acesta, fără a ne pierde identitatea naţională, fără a ne supune orbeşte la ordinele – interesele celor din Vest sau din Est. Cu alte cuvinte, văd în umanismul creştin, reprezentat la nivel politic de PNŢCD, singura cale de urmat, spiritual vorbind.