Se împlinesc 20 ani de la înăbuşirea în sânge a manifestaţiei din Piaţa Universităţii – cea mai lungă şi cea mai frumoasă mişcare de protest postdecembristă la adresa puterii neocomuniste din România şi a vechilor structuri care au acaparat conducerea ţării după revoluţia din 1989. Am trăit atunci trei zile de groază, trei zile care au aruncat România la acel moment în rândul ţărilor lumii a treia şi ale căror urmări, probabil, nu o să le ştim niciodată în totalitate. Morţi, răniţi, arestaţi, mineri triumfători bucuroşi că au putut răspunde apelului preşedintelui Ion Iliescu – toate acestea au defilat pe ecranele tuturor posturilor de televiziune din lume, transformând ceea ce a fost fenomenul Piaţa Universităţii în Piaţa Tien An Men II. Citiţi integral »

În iunie 1990, regimul Iliescu-Roman a vrut să suprime prin teroare Opoziţia reală, cea abia ieşita din ilegalitate, să distrugă forţele care, în frunte cu PNŢCD, rezistaseră ocupaţiei sovieto-comuniste şi acţionau pentru desăvârşirea scopului Revoluţiei din Decembrie 1989 - eliminarea rămăşiţelor totalitarismului marxist.

Au fost peste 2.000 de victime, 100 de morţi, 746 de răniţi şi 1.041 reţinuţi şi arestaţi abuziv. Au fost distruse locuinţe, universităţi, sedii de partide, asociaţii, ziare, automobile. Asaltul gărzii minereşti şi al poliţiei politice, arestările şi asasinatele în stradă, într-un cuvânt crimele de stat din iunie 1990 au făcut şi mai clar scopul violenţelor din decembrie 1989: instalarea, în locul comunismului deşănţat şi compromis, a criptocomunismului. Citiţi integral »

În luna iunie 1990, regimul Iliescu-Roman a vrut să suprime prin teroare Opoziţia reală, cea de-abia ieşită din ilegalitate, să distrugă forţele care, în frunte cu PNŢCD, rezistaseră ocupaţiei sovieto-comuniste şi acţionau pentru desăvârşirea scopului Revoltei din Decembrie 1989 – eliminarea rămăşiţelor totalitarismului marxist.

Au fost peste 2.000 de victime: 100 de morţi, 746 de răniţi şi 1.041 de reţinuţi şi arestaţi abuziv. Au fost distruse locuinţe, sedii de universităţi, partide, asociaţii, ziare, automobile, etc. Asaltul brigăzilor minereşti ale poliţiei politice, arestările şi asasinatele în stradă din iunie 1990, au dat în vileag scopul violenţelor de după eliminarea lui Ceauşescu: menţinerea la putere a oligarhiei coloniale sovietice, prin înlocuirea totalitarismului deşănţat impus de Stalin cu neototalitarismul politically correct al lui Gorbaciov. Citiţi integral »

În anul 2009, se împlinesc cei 20 de ani după care – spunea Silviu Brucan – va fi democraţie în România. Vedem cu toţii că răposatul „guru” s-a înşelat, ca de atâtea alte ori (de ex., când a calificat, ca fiind un guvern de premianţi, guvernul Roman, în timpul căruia PIB-ul României a scăzut ca-n vreme de război!). La 20 de ani de la prăbuşirea comunismului, la 5 ani de la intrarea ţării în NATO, la 3 ani de la aderarea la UE, România este singura ţară din UE care nu are alternativă politică! În România nu mai există opoziţie! Am ajuns ca Rusia şi Belarusia! Citiţi integral »

Corneliu Coposu s-a născut la data de 20 mai 1914, în Bobota, Sălaj, ca fiu al protopopului greco-catolic Valentin Coposu şi al Aureliei Coposu, născută Anceanu (fiica protopopului greco-catolic Iuliu Anceanu).

Studiile liceale le-a urmat la Blaj, absolvind mai apoi Facultatea de Drept a Universităţii Regele Ferdinand din Cluj. A colaborat la ziarul clujean "România Nouă", condus de Zaharia Boilă, la "Mesajul" (Zalău) precum şi la oficiosul Bisericii Române Unite cu Roma, ziarul "Unirea" din Blaj.

În 1935, Corneliu Coposu a fost ales preşedinte al Organizaţiei Tineretului Universitar al PNŢ din Cluj.

Între 1937 şi 1940 a activat ca secretar personal al lui Iuliu Maniu, pe care l-a însoţit în toate misiunile sale politice. În 1940 a primit funcţia secretar politic al lui Iuliu Maniu. În 1945 a devenit preşedinte al filialei PNŢ Sălaj. Citiţi integral »