"Cred că pot să spun cu toată tăria că mă consider un om fericit pentru că am avut norocul să trăiesc destul pentru a vedea istoria reintrând în matcă şi că mi s-a acordat cea mai mare demnitate, aceea de a-mi sluji ţara. Pe lângă asta, toate celelalte neplăceri, înfrângeri, dezamăgiri, le consider bâlbâieli ale unei lumi pe cale de primenire. O lume pe cale să-şi vindece rănile şi să-şi construiască sau să-şi reconstruiască o morală. Optimismul meu robust mă face să cred astfel. Vă invit să credeţi în fericire." Ion Raţiu

Acum, la nouă ani de la trecerea sa întru cele veşnice, acest mesaj, transmis prietenilor şi cunoscuţilor săi cu prilejul sărbătorilor de iarnă ale anului 1999, acest îndemn simplu şi plin de încredere, această mărturisire de credinţă, se constituie în testamentul celui care a fost Ion Raţiu, acel bărbat cu suflet mare, care se considera un om norocos că i s-a acordat marea demnitate de a-şi servi ţara, considerând că "niciodată, nimic nu este definitiv pierdut: o poartă se închide, o alta se deschide."

Ion Raţiu s-a născut la Turda, la 6 iunie 1917.

Şi-a făcut studiile la licee din Turda şi Cluj, iar pe urmă la Universitatea clujeană, unde, în 1938, şi-a luat licenţa în Drept. Încă din ultimul an de studii a lucrat în biroul lui Ionel Pop, nepot al lui Iuliu Maniu şi fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

A facut Şcoala de ofiţeri de rezervă la Craiova, unde a ieşit şef de promoţie.

A fost numit în Ministerul de Externe şi trimis la Londra în februarie 1940, unde a sosit în aprilie acelaşi an.

În vara lui 1940, Ion Raţiu a continuat să funcţioneze în postul sau la Legaţia Română de la Londra.

În contextul crizei generale a comunismului şi a destrămării accelerate a structurilor sale internaţionale create după al doilea război mondial, evenimentele din decembrie 1989 au marcat începutul unei noi etape istorice în devenirea poporului român, a României.

Prima acţiune politică de reactivare a PNŢ a fost lansarea manifestului „Apel către ţară” (22 decembrie 1989), semnat, printre alţii, de Corneliu Coposu, Ion Diaconescu şi Niculae Ionescu Galbeni. Ulterior, s-a adoptat o declaraţie programatică în care se preciza că instaurarea democraţiei, a unei economii libere şi a libertăţii religioase reprezentau principalele obiective ale partidului.

La 8 ianuarie 1990, Tribunalul Municipiului Bucureşti a înregistrat prima cerere de înscriere a unui partid, aceea a Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, noua titulatură a PNŢ, pusă în acord cu apartenenţa la Internaţionala Creştin Democrată. Corneliu Coposu a devenit preşedinte al PNŢCD.