Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat este expresia politică, organizată, a două principii fundamentale ale tradiţiei istorice româneşti: ideea afirmării independenţei şi unităţii naţionale şi ideea realizării dreptăţii sociale, coroborate cu valorile şi principiile creştin-democraţiei moderne. În vremurile moderne, partidele care au susţinut în programele lor, în proporţii diferite, cele două principii amintite au fost Partidul Naţional Român din Transilvania şi Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat. Prin fuziunea lor din toamna anului 1926, a luat fiinţă Partidul Naţional Ţărănesc care, în scurt timp, a devenit cel mai puternic partid democrat din România. Ceea ce trebuie subliniat este continuitatea doctrinară şi politică de la Partidul Naţional Ţărănesc la Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat – PNŢCD, în pofida vicisitudinilor istorice şi în pas cu evoluţia gândirii politice contemporane.

PARTIDUL NAŢIONAL ROMÂN

Începuturile Partidului Naţional Român (PNR) se regăsesc în istoria românilor transilvăneni, în lupta pentru drepturile lor legitime, individuale şi naţionale. Principiile pe care avea să fie mai târziu zidit PNR au fost enunţate de către Simion Bărnuţiu, la Blaj. Astfel, la 5/17 mai 1848, Adunarea Naţională de la Blaj a votat programul politic în 16 „punturi” al poporului român din Transilvania, care a stat la baza programului Partidului Naţional Român, printre care libertatea, egalitatea şi independenţa naţională, independenţa bisericii, asigurarea libertăţii individuale, înfiinţarea de şcoli româneşti de toate gradele ş.a. Nevoia de închegare a unui partid românesc a fost impusă de încorporarea Transilvaniei la Ungaria (1865) şi de constituirea monarhiei bicefale austro-ungare (1867).

Acordul dintre Iuliu Maniu şi Ion Mihalache cu privire la principiile fuziunii, încheiat la 12 iulie 1926 prevedea:

Consiliul dirigent ales de către Marele Sfat Naţional Român la 2 decembrie 1918, la Alba-Iulia.

• Iuliu Maniu - preşedinte
• Vasile Lucaciu
• Vasile Goldiş
• Ştefan Cicio Pop
• Ioan Suciu
• Aurel Vlad
• Octavian Goga
• Aurel Lazăr
• Alexandru Vaida
• Emil Haţieganu
• Valeriu Branişte
• Victor Bonţescu
• Romulus Boilă
• Ioan Fluieraş
• Iosif Jumanca

Ion Raţiu s-a născut la Turda, la 6 iunie 1917.

Şi-a făcut studiile la licee din Turda şi Cluj, iar pe urmă la Universitatea clujeană, unde, în 1938, şi-a luat licenţa în Drept. Încă din ultimul an de studii a lucrat în biroul lui Ionel Pop, nepot al lui Iuliu Maniu şi fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

A facut Şcoala de ofiţeri de rezervă la Craiova, unde a ieşit şef de promoţie.

A fost numit în Ministerul de Externe şi trimis la Londra în februarie 1940, unde a sosit în aprilie acelaşi an.

În vara lui 1940, Ion Raţiu a continuat să funcţioneze în postul sau la Legaţia Română de la Londra.

Corneliu Coposu s-a născut la data de 20 mai 1914, în Bobota, Sălaj, ca fiu al protopopului greco-catolic Valentin Coposu şi al Aureliei Coposu, născută Anceanu (fiica protopopului greco-catolic Iuliu Anceanu).

Studiile liceale le-a urmat la Blaj, absolvind mai apoi Facultatea de Drept a Universităţii Regele Ferdinand din Cluj. A colaborat la ziarul clujean "România Nouă", condus de Zaharia Boilă, la "Mesajul" (Zalău) precum şi la oficiosul Bisericii Române Unite cu Roma, ziarul "Unirea" din Blaj.

În 1935, Corneliu Coposu a fost ales preşedinte al Organizaţiei Tineretului Universitar al PNŢ din Cluj.

Ion Mihalache, vicepreşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc şi preşedinte între anii 1933 şi 1937, s-a născut la 15 februarie 1882, în satul Goleştii-Badii, comuna Topoloveni (Argeş).

A urmat cursurile şcolii normale "Carol I" din Câmpulung Muscel, fiind numit învăţător în comuna Ludeşti (Dâmboviţa).

Între 1903 şi 1910, Ion Mihalache a parcurs, cu rezultate excepţionale, toate examenele pentru ocuparea funcţiei de institutor.

Cu grad de căpitan, a participat la războiul pentru întregirea neamului (1916-1918). S-a distins în luptele de la Mărăşeşti, primind Ordinul "Mihai Viteazul".

În decembrie 1918 a întemeiat Partidul Ţărănesc, devenind preşedintele acestuia (1918-1926).

Iuliu Maniu, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc (1926-1933 şi 1937-1947) şi de trei ori preşedinte al Consiliului de Miniştri (noiembrie 1928-iunie 1930, iunie 1930 - octombrie 1930, octombrie 1932 - ianuarie 1933), s-a născut la 8 ianuarie 1873, în localitatea Bădăcin, comuna Pericei, judeţul Sălaj.

A studiat la Universităţile din Cluj, Viena şi Budapesta, devenind doctor în drept în anul 1896.

Iuliu Maniu şi-a început cariera politică în cadrul Partidului Naţional Român din Transilvania. Ales vicepreşedinte al partidului în anul 1904, a militat pentru lupta parlamentară ("activismul").

În 1906 devine deputat în Parlamentul de la Budapesta, susţinând drepturile legitime ale românilor din Transilvania.

Pus în faţa situaţiei de fapt, Iuliu Maniu şi-a dat seama că atât timp cât România va fi lăsată în „sfera de influenţă” a URSS nu va mai fi posibilă exprimarea politică democratică şi că singura cale de a face cunoscute lumii năzuinţele reale ale românilor a rămas trimiterea peste hotare a unui grup reprezentativ de membri ai PNŢ. Hotărât pentru această soluţie, a organizat în grabă plecarea din ţară, cu avionul, a unui grup de fruntaşi ai partidului: Ion Mihalache, Nicolae Penescu, Nicolae Carandino şi Ilie Lazăr.

Încercarea nu a reuşit, grupul fiind arestat la Tămădău, în apropierea Bucureştiului (14 iulie 1947). O acţiune normală în orice stat civilizat, cum ar fi plecarea peste hotarele propriei ţări, a fost răstălmăcită şi incriminată ca trădare. Drept urmare, întregul Partid Naţional Ţărănesc a fost culpabilizat şi, la 19 iulie 1947, Adunarea Deputaţilor a ridicat imunitatea parlamentară a deputaţilor PNŢ, iar la 25 iulie, Consiliul Politic al BPD a propus dizolvarea PNŢ.

La 23 august 1944, seara, s-a constituit guvernul Sănătescu, având în componenţa sa liderii celor patru partide: Iuliu Maniu, C. I. C. Brătianu, Constantin Titel Petrescu şi Lucreţiu Pătrăşcanu. Printre primele măsuri luate de noul guvern au fost amnistia politică generală şi desfiinţarea lagărelor de concentrare.

La 23 august, ora 22, a fost difuzată la posturile de radio „Proclamaţia către Ţară”, prin care Regele Mihai I anunţa ieşirea României din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite. La ordinul lui Hitler, forţele germane aflate pe teritoriul românesc au declanşat ostilităţi împotriva României, încercând să ocupe, fără succes, Bucureştiul.

La 27 ianuarie 1941, generalul Ion Antonescu a format un guvern alcătuit în cea mai mare parte din militari.

Deşi organizaţiile politice neautorizate de stat au fost interzise prin decretul-lege din 5 februarie 1941 (a şasea interdicţie suferită de PNŢ), activitatea PNŢ, PNL şi a altor partide a fost tolerată, ce e drept nu fără unele măsuri coercitive (procese, internări în lagăre etc.).

După intrarea unităţilor militare germane în România, Maniu a considerat ţara sub ocupaţie străină, calificând guvernul ca ilegitim şi nereprezentativ. În condiţiile inexistenţei unei vieţi democratice, activitatea politică a fost dirijată spre combaterea „Dictatului de la Viena” şi a consecinţelor sale. Lupta încheiată cu mai bine de două decenii în urmă, prin naşterea României Mari, trebuia reluată. S-au editat numeroase manifeste şi broşuri clandestine de protest, iar PNŢ, depăşind constrângerile cenzurii, şi-a făcut cunoscută opinia în publicaţii editate de fruntaşi ai partidului.