La 6 iunie se împlinesc 93 de ani de la naşterea lui Ion Raţiu. Ion Raţiu a avut un destin aparte.

Cincizeci de ani (1940-1990) a fost în exil, timp în care a agonisit o avere apreciabilă – desigur, incomparabil mai mică decât a miliardarilor de astăzi – şi s-a impus prin clarviziune politică: în cărţile publicate în anii '50 a analizat apetitul hegemonic al URSS şi a prevăzut direcţiile ofensivei acesteia.

Nu a renunţat niciodată la cetăţenia română, nu şi-a luat altă cetăţenie (dacă ar fi devenit cetăţean al Marii Britanii ar fi ajuns, cu siguranţă, parlamentar în acea ţară) şi a acţionat permanent în sensul apărării intereselor reale ale României. Nici efortul de a-şi asigura existenţa, nici comodităţile vieţii îmbelşugate la care ajunsese nu l-au făcut să renunţe la militantismul politic.

Astăzi se împlinesc 96 de ani de la naşterea celui care a fost Corneliu Coposu, cu siguranţă cea mai importantă personalitate a istoriei postbelice româneşti. "Preşedintele moral al românilor" a reprezentat un punct de reper pentru tot ceea ce s-a întâmplat în România după 1989. A fost iubit şi urât, temut şi respectat, adulat şi calomniat. Întotdeauna, însă, atât prietenii cât şi adversarii politici, atunci când venea vorba despre Corneliu Coposu se înclinau în faţa staturii acestuia, a statutului său etic care îl diferenţia de restul politicienilor.

Creştin-democrat şi monarhist

În 1987, Corneliu Coposu afiliază PNŢ, aflat în clandestinitate, la Internaţionala Creştin-Democrată (ICD), adresând o cerere în acest sens lui Jean-Marie Daillet, vicepreşedinte al ICD. După 1990 devine liderul opoziţiei împotriva neocomuniştilor care au acaparat puterea şi care căutau să monopolizeze puterea executivă şi legislativă, confiscând Revoluţia din decembrie 1989.

În luna iunie 1990, regimul Iliescu-Roman a vrut să suprime prin teroare Opoziţia reală, cea de-abia ieşită din ilegalitate, să distrugă forţele care, în frunte cu PNŢCD, rezistaseră ocupaţiei sovieto-comuniste şi acţionau pentru desăvârşirea scopului Revoltei din Decembrie 1989 – eliminarea rămăşiţelor totalitarismului marxist.

Au fost peste 2.000 de victime: 100 de morţi, 746 de răniţi şi 1.041 de reţinuţi şi arestaţi abuziv. Au fost distruse locuinţe, sedii de universităţi, partide, asociaţii, ziare, automobile, etc. Asaltul brigăzilor minereşti ale poliţiei politice, arestările şi asasinatele în stradă din iunie 1990, au dat în vileag scopul violenţelor de după eliminarea lui Ceauşescu: menţinerea la putere a oligarhiei coloniale sovietice, prin înlocuirea totalitarismului deşănţat impus de Stalin cu neototalitarismul politically correct al lui Gorbaciov.

Sub acest generic, Muzeul Naţional de Istorie a României, în colaborare cu Fundaţia „Corneliu Coposu” şi în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, realizează o serie de manifestări cu caracter ştiinţific şi educativ.

Activităţile organizate în perioada 30 aprilie-23 mai 2009 vor fi un prilej de evocare a personalităţii marelui om politic, de la a cărei naştere se împlinesc 95 de ani.

Programul cuprinde:

Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat este expresia politică, organizată, a două principii fundamentale ale tradiţiei istorice româneşti: ideea afirmării independenţei şi unităţii naţionale şi ideea realizării dreptăţii sociale, coroborate cu valorile şi principiile creştin-democraţiei moderne. În vremurile moderne, partidele care au susţinut în programele lor, în proporţii diferite, cele două principii amintite au fost Partidul Naţional Român din Transilvania şi Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat. Prin fuziunea lor din toamna anului 1926, a luat fiinţă Partidul Naţional Ţărănesc care, în scurt timp, a devenit cel mai puternic partid democrat din România. Ceea ce trebuie subliniat este continuitatea doctrinară şi politică de la Partidul Naţional Ţărănesc la Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat – PNŢCD, în pofida vicisitudinilor istorice şi în pas cu evoluţia gândirii politice contemporane.

PARTIDUL NAŢIONAL ROMÂN

Începuturile Partidului Naţional Român (PNR) se regăsesc în istoria românilor transilvăneni, în lupta pentru drepturile lor legitime, individuale şi naţionale. Principiile pe care avea să fie mai târziu zidit PNR au fost enunţate de către Simion Bărnuţiu, la Blaj. Astfel, la 5/17 mai 1848, Adunarea Naţională de la Blaj a votat programul politic în 16 „punturi” al poporului român din Transilvania, care a stat la baza programului Partidului Naţional Român, printre care libertatea, egalitatea şi independenţa naţională, independenţa bisericii, asigurarea libertăţii individuale, înfiinţarea de şcoli româneşti de toate gradele ş.a. Nevoia de închegare a unui partid românesc a fost impusă de încorporarea Transilvaniei la Ungaria (1865) şi de constituirea monarhiei bicefale austro-ungare (1867).

"Cred că pot să spun cu toată tăria că mă consider un om fericit pentru că am avut norocul să trăiesc destul pentru a vedea istoria reintrând în matcă şi că mi s-a acordat cea mai mare demnitate, aceea de a-mi sluji ţara. Pe lângă asta, toate celelalte neplăceri, înfrângeri, dezamăgiri, le consider bâlbâieli ale unei lumi pe cale de primenire. O lume pe cale să-şi vindece rănile şi să-şi construiască sau să-şi reconstruiască o morală. Optimismul meu robust mă face să cred astfel. Vă invit să credeţi în fericire." Ion Raţiu

Acum, la nouă ani de la trecerea sa întru cele veşnice, acest mesaj, transmis prietenilor şi cunoscuţilor săi cu prilejul sărbătorilor de iarnă ale anului 1999, acest îndemn simplu şi plin de încredere, această mărturisire de credinţă, se constituie în testamentul celui care a fost Ion Raţiu, acel bărbat cu suflet mare, care se considera un om norocos că i s-a acordat marea demnitate de a-şi servi ţara, considerând că "niciodată, nimic nu este definitiv pierdut: o poartă se închide, o alta se deschide."

Se împlinesc, în aceste zile, 19 ani de la izbucnirea Revoluţiei din Timişoara. Constatăm cu toţii că aşteptările noastre din zilele lui decembrie 1989 nu s-au împlinit decât într-o mică măsură. Aşa cum însuşi preşedintele României, Traian Băsescu, a recunoscut într-o dezbatere televizată înainte de a fi ales, atunci, la 15 ani de la Revoluţie, românii au avut de ales din nou dintre doi comunişti.

Care este situaţia României la 19 ani de la Revoluţie? Am asistat doar la o condamnare formală şi declarativă a regimului communist. Asistăm la circuri mediatice şi decizionale generate de toanele preşedintelui Băsescu. Asistăm, totodată, la refacerea FSN, partidul care a acaparat puterea în 1989, salvându-i pe reprezentanţii puterii comuniste şi întârziind cu mai bine de zece ani evoluţia României spre un stat European.

Se împlinesc, în 2008, 90 de ani de la Marea Unire. Dincolo de prilejul aniversar, însă, noi, reprezentanţii Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, avem datoria să ne uităm şi unde a dus această Mare Unire, exact la fel cum înaintaşul nostru, Iuliu Maniu, a făcut-o în urmă cu 70 de ani. Unde este România astăzi, la 70 de ani de la Marea Unire? Sunt provinciile româneşti mulţumite? Suntem un stat european în care descentralizarea şi autonomia locală sunt respectate?

Marea Unire

Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat este expresia politică, organizată, a două principii fundamentale ale tradiţiei istorice româneşti: ideea afirmării independenţei şi unităţii naţionale şi ideea realizării dreptăţii sociale. Conform primului principiu, ideea afirmării independenţei şi unităţii naţionale, PNŢCD consideră că există două zile mari în istoria României: Ziua Independenţei (10 Mai) şi Ziua Unirii (1 Decembrie).