Dragi colegi,

Aşa după cum ştiţi, la 24 august 2008 a avut loc un congres extraordinar al PNŢCD. Congresul a fost convocat pentru că majoritatea membrilor şi organizaţiilor Partidului au fost împotriva „strategiei” propuse de Marian Miluţ, de scoatere a Partidului din campania electorală pentru alegerile parlamentare din noiembrie 2008. Niciodată, în îndelungata sa istorie, PNŢCD nu a lipsit – într-o perioadă de libertăţi democratice – dintr-o campanie electorală. Aşa cum spunea un membru al Partidului, om simplu, dintr-o comună din Munţii Apuseni, un partid care nu este capabil să-şi susţină oferta politică într-o campanie electorală, nu mai are pentru ce să existe.

Procedura de convocare a congresului a fost în conformitate cu art.32, alin.6 din Statut, care prevede că un minim „de 1/3 din numărul organizaţiilor sau filialelor reprezentate” poate convoca un congres extraordinar. Din cele 47 judeţe/sectoare (41 de judeţe + şase sectoare ale Capitalei), nu 16, ci 26 de organizaţii au cerut convocarea congresului. Congresul extraordinar a întrunit cvorumul statutar, pentru că la congres au participat 24 de organizaţii teritoriale din 45 (în Harghita şi Covasna nu avem), respectiv 386 delegaţi din 700, adică 55%. În aceste condiţii, congresul a fost statutar, iar hotărârile sale sunt valabile din perspectivă statutară şi legală.

La congres au participat preşedintele de onoare al Partidului, dl Ion Diaconescu, surorile Seniorului Corneliu Coposu, toţi membrii de onoare ai Partidului, conducerea Senatului Partidului, Gheorghe Ciuhandu, primarul Timişoarei, ca şi cele mai puternice organizaţii teritoriale, adică tot ce este cu adevărat reprezentativ pentru PNŢCD! Fosta conducere a Partidului, în frunte cu „reprezentativii” Marian Miluţ şi Aurelian Pavelescu, a refuzat să participe şi a contestat caracterul statutar al congresului, declarând că „a fost o adunare nereprezentativă pentru Partid, compusă în general din oameni luaţi de pe stradă”.

Marian Miluţ fusese ales preşedinte pentru că a promis că va finanţa relansarea partidului, iar dacă nu va reuşi, va demisiona; angajamente onorabile, pe care însă nu le-a respectat. Marian Miluţ şi-a demonstrat absoluta incompetenţă politică, bătând mereu toate recordurile electorale negative ale Partidului, în ciuda faptului că a cheltuit sume semnificative, chiar dacă mult mai puţin decât a promis iniţial.

Lipsit de dimensiunea politică, Miluţ s-a dovedit a fi şi autocrat, incapabil să respecte regulile democraţiei, fiind genul de şef care generează conflicte, în loc să le aplaneze. Miluţ nu are încredere decât în oamenii pe care îi plăteşte într-o formă sau alta, restul fiind marginalizaţi sau eliminaţi. Miluţ ocupă sediul central al PNŢCD, păzindu-l de proprii membri cu ajutorul unei firme de bodyguards ; ca şi grănicerii lui Ceauşescu, stă cu puştile spre interior, spre naţional-ţărănişti. Cu noi se luptă Miluţ, nu cu oligarhia care asfixiază Ţara, nu cu partidele adverse, ci cu noi...

Ceea ce trebuia să fie o simplă formalitate – înregistrarea în Registrul Partidelor a conducerii alese la 24 august 2008 – a fost blocat prin tertipuri avocăţeşti de către Miluţ & Pavelescu, astfel încât şi astăzi, după un an de la schimbarea sa, Miluţ rămâne opozabil terţilor, deşi a fost înlocuit de la conducerea Partidului printr-un vot politic statutar exprimat. Ca în orice proces, partea care are dreptate se grăbeşte, iar cea care nu are tărăgănează; noi ne grăbim, Miluţ tărăgănează. Dar oricât de încet se mişcă justiţia, până la urmă se mişcă, iar noi vom avea câştig de cauză; şi Miluţ ştie.

„Preşedintele” Miluţ nu mai are BNC statutar, deoarece a rămas cu 4 din cei 11 aleşi în ianuarie 2007, în timp ce statutul prevede la art.35, alin.2, lit.c: „cu acceptul biroului, (preşedintele) poate revoca sau înlocui membri ai acestuia, înlocuindu-i cu alţi membri ai Partidului; numărul schimbărilor pe toată durata mandatului nu poate depăşi jumătate din numărul membrilor biroului ales.” Ar avea nevoie de cel puţin 6, dar „strategia” sa electorală i-a făcut liberali pe Aurelian Pavelescu şi Radu Munteanu; chiar dacă ulterior ei au revenit în PNŢCD, fără un congres nu aveau cum să fie aleşi în „BNC”, iar un „BNC” cu 4 aleşi nu mai putea să coopteze statutar pe nimeni.

„Preşedintele” Miluţ nu mai are CNC statutar, deoarece, începând cu 24 august 2008, majoritatea celor 83 de membri ai CNC rezultat în urma congresului din ianuarie 2007, este alături de noi. 46 membri ai CNC au fost în sala congresului extraordinar, iar alţi 8 lipseau din ţară sau erau bolnavi. Cu cel mult 29 prezenţi din 83, la 24 august 2008, la Sinaia, Miluţ nu a avut decât o întrunire informală, nu o şedinţă a CNC. „Hotărârile” luate atunci sunt nule de drept. Lucrurile se vor lămuri la tribunal, deoarece cei 46 de componenţi statutari ai CNC din ianuarie 2007 au depus o acţiune împotriva uzurpatorului Miluţ.

Tocmai de aceea, el care se teme de congrese precum dracu’ de tămâie, s-a văzut obligat să organizeze un „congres”. Prin congres, Miluţ va încerca să-şi reaşeze pe o bază statutară forurile de conducere – BNC şi CNC – cu speranţa că va rezista în procese. Însă, chiar dacă firma de bodyguards va asigura „puritatea” miluţiană a adunării, aceasta este lovită de nulitate, deoarece „BNC”-ul care a convocat-o şi „CNC”-ul care a confirmat-o sunt nestatutare; în plus, majoritatea organizaţiilor participante vor fi nereprezentative, nefiind alese, ci numite de CIC-urile prin care Miluţ a confiscat Partidul.

„Congresul” organizat de Miluţ nu deblochează Partidul, ci relansează procesele. Suntem conştienţi că justiţia este lentă, iar victoria ar putea veni prea târziu pentru a mai permite salvarea PNŢCD. Tocmai de aceea, am încercat pe orice cale o soluţionare amiabilă a blocajului intern. Demersurile repetate ale domnilor Diaconescu, Dejeu, Ciuhandu, Herlea, Caramitru s-au lovit de refuzul lui Miluţ. Am propus ca depăşirea blocajului să se facă transparent şi democratic, printr-un congres organizat în condiţii reciproc acceptabile. Miluţ a refuzat! Am propus ca – în condiţiile în care nu s-a putut ajunge la o înţelegere la vârf, iar calea justiţiei este cronofagă – să convoace organizaţiile teritoriale un congres „de unificare”, iar comitetul de organizare al acestuia să fie desemnat de ele şi să fie prezidat de personalităţi ca Vasile Lupu şi Grigore Dejeu; am acceptat să nu candidez, pentru a-i oferi lui Miluţ o consolare. Le-am spus: „nu mergeţi la congresul lui Miluţ şi nici la al lui Sârbu, mergeţi la congresul vostru! Convocaţi-l voi, desemnaţi voi comitetul de organizare şi stabiliţi voi regulile de desfăşurare! ”. 

Câteva organizaţii fidele lui Miluţ nu au acceptat, dar majoritatea va face totuşi un congres extraordinar până la sfârşitul lunii septembrie. În acest fel, justiţia va fi obligată să compare cele două tabere şi să stabilească cine reprezintă Partidul şi cine este impostor.

Refuzurile au fost temeinic motivate de Miluţ: „am cheltuit prea mulţi bani ca să mă retrag”; ca şi cum dacă ar mai sta ar recupera ceva?!? De fapt, se pare că da, Miluţ se cramponează de preşedinţie pentru că poate şi vrea să recupereze din banii investiţi în Partid. Sunt informaţii convergente în această privinţă: