Satul românesc a fost de veacuri un reazem de luptă, libertate şi ideal, în cele mai grele momente ale istoriei şi societăţii româneşti. Când bătăliile au fost câştigate, învingători au fost şi sătenii cu pământurile lor, iar atunci când bătăliile s-au pierdut, talpa ţării a suferit cel mai mult.

Astăzi nu numai satele suferă datorită unei politici de abandon. Nici un guvern de până azi n-a avut o politică a pământului, agrară şi durabilă, care să pună la lucru satul şi sătenii, spre bunăstarea lor, dar şi a societăţii româneşti în ansamblu.

În timpul guvernării CDR, PNŢCD a încercat o politică agrară, dar s-a lovit de blocaje din partea partenerilor de coaliţie. Legea Lupu - ce solicita restituirea pentru proprietarii rurali a până la 50 hectare de teren - a fost multă vreme boicotată de latifundiarii îmbogăţiţi pe aripile FSN Ironia sorţii a făcut ca acele 50 ha cerute de Legea Lupu pentru o familie rurală, să coincidă cu cele 50 ha lăsate proprietarilor de dr. Petru Groza, la reforma agrară din 1945.

Acum PNŢCD se întoarce la seva lui naturală, satul românesc, căruia îi oferă nu numai un simplu mesaj, ci o hotărâtă implicare în repoziţionarea puterii economice a sătenilor şi producţiei agricole, pentru a reaşeza România la locul ei în politicile agrare europene.

Există partide care ne-au luat embleme, precum făurirea României Mari de către înaintaşii noştri ardeleni: George Pop de Băseşti, Ştefan Cicio Pop, Iuliu Maniu, iar alţi alergători de cursă scurtă au umblat prin sate cu mâna întinsă să dea pomeni şi ajutoare, ce se consumă cât o ştire fără senzaţie, difuzată însă violent pe canale tv, aruncând satul în neguri derizorii.

Pentru noi satul nu este un loc de propagandă, îl ştim din investigaţii sociologice directe. Sătenii în majoritatea lor se zbuciumă între sărăcie şi speranţă, una din speranţele lor este schimbarea în bine a vieţii, iar această schimbare nu se poate face decât printr-o politică agrară autentică. Cei chemaţi pentru această politică sunt reprezentanţii de azi ai PNŢCD, în a cărui doctrină politică agrarianismul - în forma lui modernă de neoagrariarism – ocupă un loc central.

1.Neoagrariarismul asumat azi de PNŢCD se fundamentează pe o triadă socială: satul ca teritoriu şi comunitate, plus elita locală - reprezentată de intelectuali, mici patroni, fermieri individuali, arendaşi şi asociaţi, în jurul cărora satul se poate dezvolta. Gospodăriile ţărăneşti îşi pot găsi ritmul într-un cult al muncii, ale cărei rezultate să fie distribuite proporţional cu investiţia şi cu efortul, prin împărţirea legală – nu egală, atât a costurilor cât şi a beneficiilor.

2.Azi legislaţia ce permite anumite iniţiative economice rurale este stufoasă şi dispersată, iar cei care caută să o utilizeze sunt supuşi unor slalomuri birocratice, care îi pune pe mulţi în situaţia de a renunţa, iar alţii nu mai au curajul să înceapă nimic.

PNŢCD are în lucru un pachet de legi coerente, orientate spre toate sectoarele sociale şi economice ale satului şi gospodăriilor ţărăneşti, cu o miză eficientă: dezvoltarea capitalului funciar autohton şi implicarea lui în dezvoltarea comunităţii şi a înfruntării performante a concurenţei de pe piaţa agrară europeană.

3.În spirit european, politica agrară a PNŢCD se fundamentează pe dezvoltarea regională autentică, respingând politicile de interes personal, de grup şi de partid. Nu spunem: „vom face totul!” sau „să trăiţi bine!”. PNŢCD gândeşte oreţea de instituţii de consultanţă, situate nu în centre regionale, de care satele sunt departe, ci în comune mai mari şi în oraşe semiagrare, unde în momentul de faţă sunt concentrate forţe cu vocaţia fermei performante şi a bunei chiverniseli a muncii şi rezultatelor ei. Aceste instituţii consultative vor avea profil juridic, agronomic, economic şi social, asigurând locuri de muncă mai ales pentru tineri specialişti, ţinta fiind şi aceea de a diminua exodul spre oraş.

4.Un ideal al neoagrariarismului PNŢCD de azi este refacerea spiritului civic ţărănesc: casă curată, curte curată, uliţă curată, prin apel direct la cuget şi simţire, în direcţia reconstituirii vocaţiei gospodăreşti a sătenilor, vocaţie ruptă de cei cinzeci de ani de manipulare colectivistă şi de alţi 20, de sufocare prin ingrediente cu sursă principală în democraţia originală, ce ne-a oferit în direct mineriade şi demagogie la diferite cote de altitudine.

Această refacere a spiritului civic şi gospodăresc o socotim posibilă prin creşterea răspunderii gospodarului, acasă şi în comunitate, nu prin accentuarea de către autorităţi a funcţiilor de „şefi” peste sat, ci de actori sociali competenţi în raport cu legea, nevoile individuale şi comunitare.

5.Se ştie că doctrina agrariană propusă de Ion Mihalache şi Virgil Madgearu, Constantin Rădulescu Motru are putere pentru că i-a avut în miez pe dascălii satelor. Pe această direcţie PNŢCD are nu un proiect, ci un veritabil program de renaştere a şcolilor săteşti, dimpreună cu reconsiderarea diferitelor ipostaze ale învăţământului agricol şi agronomic.

Gândul nostru este o intervenţie substanţială în sistemul actual de învăţământ, care să redea dascălilor rurali demnitate şi prestigiu, iar învăţământul agricol şi agronomic să crească specialişti, care să vină din sat şi să se întoarcă acolo, cu şansa reală de a îndepărta din sate ignoranţa, incompetenţa economică, dispreţul faţă de tradiţie şi analfabetismul agronomic, pilonii actuali ai economiei rurale de subzistenţă.