Nu există ţări bogate şi ţări sărace. Există doar ţări bine administrate şi ţări prost administrate. PNŢCD crede în conceptul economiei de piaţă socială şi ecologică, pe care îl va pune în aplicare în momentul în care va accede la guvernare. Ţinem cu tărie la obiectivul de a îmbunătăţi condiţiile de viaţă în Romania, de a realiza bunăstare pentru toţi şi de a înfăptui compensarea socială între cei puternici şi cei slabi. Nu există libertate adevarată fără libertate financiară. Elaborarea politicilor macroeconomice ale PNŢCD pentru România s-a făcut pornindu-se de la principiile creştin-democrate care guvernează întreaga noastră doctrină politică şi care şi-au dovedit viabilitatea în alte ţări din Uniunea Europeană, precum Germania şi Austria.

1. Economia de piaţă socială şi ecologică - principii

1.1. Ordinea economică

PNŢCD susţine economia de piaţă socială şi ecologică pentru că aceasta transpune în realitate mai bine decât orice altă ordine economică şi socială valorile noastre de bază: libertatea, solidaritatea şi dreptatea.

Economia de piaţă socială şi ecologică combină ordinea economiei de piaţă cu ordinea serviciilor sociale într-un întreg al ordinii politice, îmbină voinţa individuală de performanţă cu echilibrul social compensator şi crează în cadrul ordinii ecologice premisele pentru conservarea naturii. Economia de piaţă socială şi ecologică îşi are fundamentul în principiul creştin-democrat al libertăţii asumate responsabil şi se află în contradicţie atât cu economia planificată socialistă, cât şi cu formele de economie necontrolată de factură liberală.

Proprietatea privată stă la baza responsabilităţii individuale, iar credinţa la baza responsabilităţii civice. Garantarea deplină a proprietăţii private este singura cale către dezvoltarea durabilă a oricărei naţiuni. Dreptul la proprietate privată trebuie întărit atât printr-o nouă Constituţie a României, cât şi prin adoptarea de către Stat a unor mecanisme clare de garantare a acestui drept. Proprietatea privată asupra bunurilor materiale este o condiţie atât pentru valorificarea eficientă şi chibzuită a resurselor limitate, cât şi pentru perfomanţa şi productivitatea economiei.

PNŢCD are încredere în capacităţile creatoare ale omului de a se dezvolta în libertate şi responsabilitate. În acelaşi timp însă noi ştim că omul îşi poate folosi abuziv capacităţile şi poate produce bunuri materiale neţinând seama de aspectele ecologice şi sociale. De aceea, Statul trebuie să stabilească condiţii-cadru nu numai pentru a facilita autoreglarea economiei, dar şi pentru a-i obliga pe toţi participanţii la viaţa economică să respecte cerinţele sociale şi ecologice. Vrem să dezvoltăm economia de piaţă socială şi ecologică astfel încât iniţiativa personală să fie întărită, să fie susţinută o cât mai largă participare la progresul social şi economic, iar mediul înconjurător să fie protejat eficient.

Economia de piaţă şi concurenţa sunt elemente centrale ale ordinii noastre economice. O societate în care Statul se implica prea mult în economie conduce la diminuarea disponibilităţii de performanţă a celor capabili şi, astfel, la mai puţină libertate şi la mai puţină bunăstare pentru toţi. Economia de piaţa şi concurenţa permit o asigurare eficientă şi convenabilă cu produse şi servicii, asigură o producţie orientată spre dorinţele consumatorilor, promovează inovaţiile şi dezvoltarea economică. Cu toate acestea, economia de piaţă nu poate duce prin ea însăşi la dreptatea socială. În acest sens trebuie respectat principiul: atâta economie de piaţă cât este posibil pentru a întări răspunderea, iniţiativa şi performanţa personală şi atâta intervenţie a Statului cât este necesar pentru a garanta concurenţa şi ordinea socială şi ecologică a pieţei. Libertatea alegerii profesiei, ca şi libertatea productivă, comercială şi contractuală sunt premise de bază pentru activitatea economică liberă, pentru maximizarea şansei câştigului şi minimizarea riscului de a pierde.

Ordinii economice creştin-democrate îi corespunde proprietatea privată angajată social.

1.2. Ordinea socială

Dreptatea socială. Ordinea economică şi ordinea socială sunt indisolubil legate. Ele se limitează şi se completează reciproc. O politică economică care nu ţine cont de dreptatea socială pune în pericol pacea socială, conduce la pierderi în economie şi poate genera instabilitate socială. Politica ordinii sociale a PNŢCD leagă principiile economiei de piaţă de cele ale dreptăţii sociale şi ale echităţii distribuţiei veniturilor. Ea mizează pe întărirea răspunderii individuale, pe ajutorul personal şi pe solidaritatea activă. Printre elementele de bază ale ordinii noastre sociale se numără şi o protecţie eficientă a angajaţilor, participarea la decizii şi participarea la patrimoniu a acestora, parteneriatul social şi egalitatea în drepturi între femei şi bărbaţi.

Subsidiaritatea. Politica de ordine socială a PNŢCD este concepută după principiile solidarităţii şi ale subsidiarităţii. Ordinea socială propusă de PNŢCD urmăreşte asigurarea performanţei economice de ansamblu a României prin limitarea intervenţiei statului în economie, promovarea economiei de piaţă, prin dezvoltarea unui stat furnizor de servicii, prin descentralizarea funcţiilor statului şi prin autoadministrarea locală.

Solidaritatea generaţiilor. Ordinea noastră socială se sprijină în mare măsură pe solidaritatea dintre generaţii. Generaţiile active au datoria să asigure generaţiilor în vârstă o bătrâneţe fericită, iar generaţiilor tinere, accesul la educaţie. Egalitatea şanselor se va îndeplini prin libera concurenţă.

Parteneriatul social. Parteneriatul social este de un interes deosebit pentru ordinea socială şi pentru succesul economiei de piaţă socială şi ecologică. Fiecare cetăţean trebuie să se simtă parte a acestui parteneriat social dintre Stat şi cetăţean. O comparaţie cu numeroase state industrializate arată ca forţa productivă a progresului social este asigurată numai şi numai printr-un parteneriat social adecvat economiei de piaţă socială şi ecologică.

1.3. Ordinea ecologică

O componentă esenţială a bunăstării este un mediu sănătos şi compatibil cu viaţa. PNŢCD promovează o nouă concepţie despre bunăstare şi creşterea economică. PNŢCD extinde economia socială de piaţă, conferindu-i o dimensiune ecologică şi realizând o armonizare între economie, dreptatea socială şi ecologie. Vrem să folosim eficient forţele economiei de piaţă şi mecanismele de impozitare, pentru a ajunge la relaţii care să vizeze ocrotirea naturii şi a mediului. Creşterea economică înseamnă mai mult decât sporirea produselor şi serviciilor. Concepţia noastră despre creşterea economică include folosirea raţională a resurselor naturale prin utilizarea celor mai moderne metode de producţie şi a căii preţurilor reale din punct de vedere ecologic.

2. Premisele economiei de piaţă socială şi ecologică în România

2.1. Criza economică mondială

În momentul în care propunem aceste politici macroeconomice, economia mondială traversează o criză financiară şi economică majoră. Criza este de o amploare şi de o complexitate fără precedent, iar durata şi consecinţele ei sunt greu de anticipat. Criza financiară, manifestată sub forma crizelor de lichiditate, de încredere şi de solvabilitate din sistemul financiar-bancar, îngreunează acordarea creditelor şi conduce la o ofertă redusă de bani pe piaţă. Reducerea ofertei de bani determină reducerea cererii, ceea ce scade preţurile pentru bunuri şi servicii. Criza financiară este fitilul care detonează criza economică. Inflaţia scade, dar scade şi produsul intern brut (PIB), iar şomajul creşte. Pericolul major este însă ca pentru câţiva ani să avem o scădere a PIB acompaniată de creşterea ratei somajului şi de revenirea la creştere a ratei inflaţiei; riscăm să ne confruntăm cu stagflaţia (stagnare economică & inflaţie & şomaj).

În aceste condiţii, intervenţia Statului în economie este absolut hotărâtoare. «Statul garant» va trebui să îşi asume rolul de a redresa economia naţională printr-o serie de măsuri excepţionale, cum ar fi:

• dezvoltarea unor proiecte de infrastructură în transporturi şi comunicaţii;
• subvenţionarea temporară a agriculturii;
• promovarea exporturilor;
• stimularea consumului produselor autohtone şi reducerea importurilor;
• creşterea achiziţiei de către stat a bunurilor şi serviciilor autohtone;
• micşorarea impozitelor în general;
• acordarea de credite către întreprinderile mici şi mijlocii, garantate de către stat, cu dobânzi subvenţionate temporar;
• impunerea unui buget de austeritate pentru funcţionari.

Singura speranţă de salvare a sistemului financiar şi a anumitor sectoare din economie este intervenţia de tip socialist a Statului, prin subvenţii şi naţionalizări. Intervenţiile Statului în economie trebuie făcute de o maniera responsabilă, în apărarea interesului general, chiar dacă aceasta implică un cost politic momentan. Intervenţia împotriva ciclului natural de echilibrare a economiei prin recesiune riscă să facă pe termen lung mai mult rău decât bine, prin tributul care va fi plătit în contul stării de bine imediat, urmărită de guvernele actuale prin toate mijloacele, din interes politic egoist. Practic, prin prelungirea bunăstării iluzorii de moment, s-ar ipoteca viitorul generaţiilor următoare, dar, ca la orice mare "realizare" bazată pe credit, va veni inevitabil şi timpul scadenţei.

Economia s-a refăcut după toate marile crize şi întotdeauna a început un nou ciclu de dezvoltare mai viguros şi mai amplu decât cel consumat. Aceasta, cu condiţia să fie lăsată să parcurgă, prin recesiune, tot intervalul necesar de reajustare, prin falimentarea întreprinderilor neviabile, a dezechilibrelor create în perioada de creştere economică forţată şi să realoce în mod natural resursele rămase către întreprinderile capabile de supravieţuire. Soluţia corectă este să fie lăsată criza să îşi termine cursul şi să îşi extenueze puterea. Din bani publici trebuie făcute investiţii în infrastructura educaţională şi trebuie ajutate întreprinderile performante să treacă hopul crizei. Dacă însă este întreruptă în mod artificial, criza va reveni mai târziu cu forţe înzecite. Riscurile pe termen lung pe care le implică pachetele de măsuri anticriză populisto-politicianiste, destinate scurtării timpului normal de desfăşurare a componentei recesionare a ciclului economic boom-bust sunt majore: deflaţie, stagflaţie, depresie prelungită, ba chiar războaie. În perioada de boom se realizează o acumulare graduală a averii de către populaţie în general şi afaceri în special. Odată cu declanşarea crizei, această avere este pierdută de cei care au produs-o; ea nu dispare, ci este transferată acelora care beneficiază de pe urma crizei, fie datorită faptului ca au declanşat-o, fie prin utilizarea conştientă a mecanismelor boom-bust.

Soluţia corectă este inacceptabilă din punct de vedere politic. Niciun partid aflat la putere nu vrea să îşi asume costurile politice şi convulsiile sociale pe care le implică terapia naturală de vindecare a recesiunii. De aceea, se recurge la soluţia monetară şi fiscală, convenabilă politic, de a trata efectele crizei prin chiar cauzele care au produs-o. În aceste circumstanţe, criza se va prelungi, iar consecinţele sale vor fi dramatice.

2.3. România în contextul crizei economice mondiale

Criza economică mondială izbucnită în anul 2007 a lovit şi economia noastră. Creşterea economică din anii 2004-2008 din Romania s-a bazat preponderent pe creşterea consumului. Ulterior, consumul a scăzut dramatic, iar criza financiară s-a transformat în recesiune economică, din următoarele cauze:

• criza de comenzi, inclusiv pentru export, a generat reducerea producţiei, a serviciilor şi sporirea şomajului;
• tirania dobânzilor ridicate a redus piaţa creditului, nu numai a aceluia pentru consum, ci mai ales a creditului pentru producţie;
• criza de lichiditate a deschis perspectiva blocajului financiar;
• deficitul bugetar şi deficitul de cont curent, corelate cu actuala povară fiscală, sunt factori esenţiali, care pur şi simplu pot bloca mecanismele economice de piaţă;
• deprecierea pronunţată a monedei naţionale, cu multiplele ei efecte, generează lipsa de încredere generală, dar mai ales a potenţialilor investitori.

Ca de obicei, criza economică din România nu a fost privită cu responsabilitate, ci a fost legată doar de influenţele externe, în contextul fenomenului de globalizare. Partidele politice aflate la putere nu au fost capabile să analizeze factorii interni ai crizei economice, care ţin nu numai de limitele economiei de piaţă, ci mai ales de greşelile, uneori aberante, ale guvernelor din perioada 2000-2008, de gravele erori ale Băncii Naţionale şi de influenţa sindicatelor.

Depăşirea crizei economice implică măsuri strategice imediate, cu efecte de antrenare pe termen mediu şi lung. Statul trebuie să intervină în economie, dar intervenţia sa trebuie să stimuleze economia, nu s-o ştranguleze prin noi taxe şi impozite.

Pârghiile de control ale Statului în economie sunt organic legate de conţinutul şi dinamica:

• politicii fiscale;
• politicii monetare;
• politicii de dezvoltare a infrastructurii;
• politicii de stimulare a producţiei autohtone şi a exportului;
• politicii de stimulare a consumului de produse şi servicii autohtone.

a) Politica fiscală. În contextul actualei crize de lichiditate, presiunea fiscală asupra producătorilor de bunuri şi servicii nu stimulează, ci asfixiază agenţii economici. Numai o politică fiscală de reducere a taxelor şi impozitelor poate da un impuls benefic activităţii de producţie a tuturor agenţilor economici, chiar dacă este puţin probabil să influenţeze obiceiurile de consum ale populaţiei. Se poate trece, făra echivoc, de la o presiune fiscală excesivă, care loveşte în mod special sectorul privat, la o relaxare fiscală suplă şi eficientă prin toate componentele ei, inclusiv cele organizatorice. Propunem reducerea cotei impozitului pe profit la 12% şi acordarea de reduceri pentru plata în avans a impozitelor datorate. Propunem eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri. Recomandăm eliminarea impozitului asupra profitului reinvestit, precum şi scutiri de taxe pentru întreprinderile nou înfiinţate. Propunem ca Statul să plătească dobânzi/penalităţi pentru întârzierea la rambursarea TVA şi pentru celelalte sume nerestituite la termen contribuabililor. Vrem să plafonăm contribuţiile la asigurările sociale şi la asigurările sociale de sănătate la valoarea a cinci salarii medii pe economie.

Pe termen scurt, această politică va reduce semnificativ veniturile la bugetul de Stat. Pe termen mediu şi lung însă, ea are efecte benefice. Cel mai dorit efect ar putea fi atragerea de investitii străine, care, încurajate şi de costul scăzut al forţei de muncă în România, să contrabalanseze tendinţa de creştere a şomajului provocată de contracţia economiei naţionale şi de întoarcerea muncitorilor români din ţările membre ale Uniunii Europene.

În concluzie, este recomandabilă creşterea deficitului Statului pe durata crizei, dar aceasta nu se poate face decât de către un guvern responsabil, care promovează politici macroeconomice coerente şi functionale. Altminteri, există riscul ca Statul român să continue aceeaşi politică populistă de până acum şi, în loc să folosească banii rezultaţi din creşterea deficitului bugetar pentru investiţii în infrastructura, să îi arunce pur şi simplu în consum, pentru a mulţumi diverse categorii ale populaţiei sau clientela politică. Acest lucru poate duce la un deficit bugetar nesustenabil, cu efecte imprevizibile pe termen lung.

b) Politica monetară. În circumstanţele create de criză, reducerea dobânzilor Băncii Naţionale este o armă redutabilă, dar cu efecte colaterale deosebit de periculoase. În cazul unor dobânzi prea mici, atacurile speculative asupra leului ar putea duce la o devalorizare rapidă, inflaţie şi panică în rândul populaţiei, care s-ar simţi frustrată şi sărăcită de creşterea continuă a preţurilor şi de scăderea dobânzilor la depozitele bancare.

Rusia, cu o economie imensă şi cu resurse naturale şi valutare mult superioare României, se resimte deja după astfel de măsuri de politică monetară, iar rubla este în cădere liberă. Chiar şi Japonia, a treia economie a lumii, după miracolul japonez şi boom-ul anilor ’80, a suferit "deceniile pierdute", al recesiunilor economice succesive, din anul 1990 şi până acum, tocmai din cauza politicii monetare de scădere excesivă a ratei dobânzilor.

Credem că o ţară modestă în contextul mondial precum este România ar trebui să fie foarte precaută în jocul periculos şi cu consecinţe imprevizibile al politicii monetare. Totuşi, în contextul crizei actuale, pentru a evita colapsul economic, se impun următoarele măsuri:

• dobânda de referinţă a băncii centrale trebuie să fie redusă concomitent cu reducerea ratelor rezervelor minime obligatorii;
• lichidităţile furnizate bancilor comerciale trebuie direcţionate către creditarea investiţiilor şi producţiei din sectorul privat;
• guvernul trebuie să subvenţioneze dobânzile la creditele acordate de către băncile comerciale agenţilor economici;
• exportul trebuie să fie stimulat prin acordarea de credite subvenţionate agenţilor economici care fac export sau celor care atrag turişti străini în ţară.

c) Dezvoltarea infrastructurii României pe cheltuiala Statului este una dintre soluţiile cele mai la îndemână pentru ieşirea din criză. În acest sens, Statul trebuie să îşi crească pentru câţiva ani deficitul la niveluri extraordinare, cerute de condiţiile extraordinare ale crizei. Deficitul trebuie să fie corect gestionat şi în niciun caz să nu fie generat de consum. Deficitul înregistrat în perioada de descreştere economică va fi compensat ulterior, în perioada de creştere economică, prin plusvaloarea generată de infrastructura nou creată.

România are nevoie de infrastructură mai mult ca orice altă ţară europeană, iar această criză poate fi un moment prielnic pentru a o dezvolta. Din fericire, România are o bună infrastructură de comunicaţii, care trebuie doar să ţină pasul cu nevoile zilei. Prioritatea trebuie acordată investiţiilor în următoarele tipuri de infrastructură:

• infrastructura de transporturi – rutiere, căi ferate rapide, aeroporturi;
• infrastructura medicală;
• infrastructura educaţională.

Creşterea deficitului Statului din cauza investiţiilor în infrastructură va avea efecte benefice, cu implicaţii pozitive pe termen lung. Investiţiile în infrastructura de transporturi vor face posibilă creşterea economică zonală, ştiut fiind că arterele de transport sunt pentru economie ceea ce sunt pentru organism arterele care transportă sânge.

Investiţiile în infrastructura medicală vor putea transforma România în furnizor european de servicii medicale calificate şi relativ ieftine.

Investiţiile Statului în educaţie şi recalificarea forţei de muncă vor avea efecte pozitive pe termen mediu şi lung, ştiut fiind că omul educat creează plusvaloarea economică.

d) Stimularea producţiei autohtone şi a exportului va avea efecte benefice pentru economia României, în special în momente de criză, ca în prezent. Acest lucru se poate face prin pârghiile fiscale aflate la dispoziţia Statului, dar şi prin acordarea de credite subvenţionate pentru producătorii autohtoni şi pentru agenţii economici care fac export de produse româneşti.

Măsurile de încurajare a producţiei autohtone trebuie bine gândite şi corelate cu creşterea consumului intern, a importurilor şi a exporturilor, în aşa fel încât să nu se creeze noi bariere comerciale protecţioniste sau "războaie comerciale", cum s-a întâmplat în cursul recesiunii mondiale din 1929-1933, ceea ce a dus la adâncirea crizei şi transformarea ei în depresiune economică.

e) Stimularea consumului intern. Deşi românii, din cauza veniturilor reduse, au tendinţa să cheltuie tot ce câştigă şi au un nivel scăzut de economisire, consumul nu este la nivelul celui european. De aceea, este important ca Statul să stimuleze creşterea consumului de produse autohtone, în paralel cu echilibrarea consumului din import la cote adecvate condiţiei economice actuale a României. Creşterea consumului intern din producţia internă va elimina o bună parte a presiunii puse pe deficitul de cont curent al ţării şi va permite dezvoltarea unei economii sănătoase, reducând dependenţa României de importuri.

Printr-o politică de stimulare relativ moderată şi cu o politică monetară judicioasă şi responsabilă, România ar fi putut traversa criza mai uşor decât alţii. Totuşi, guvernanţii s-au aliniat măsurilor anticriză luate în restul ţărilor europene afectate. Efectele acestor măsuri, care sunt în linii mari comune, de la Washington la Tokyo şi de la Londra la Bucureşti, riscă să aibă consecinţe nedorite pe termen lung. În cazul României, preţul plătit pentru încercarea agresivă de scurtare a recesiunii este enorm: datoria externă a ţării a fost triplată, iar deficitul bugetar şi inflaţia au crescut până la cote periculoase.

3. Politicile macroeconomice ale PNŢCD

Obiectivul major al PNŢCD este înnoirea ordinii economice şi sociale în întreaga ţară şi îndreptarea evoluţiilor greşite din trecut. Vrem să promovăm performanţa şi asumarea răspunderii de către fiecare, să reducem obstacolele birocratice, să diminuăm suprareglementarea, să reducem subvenţiile şi să privatizăm, precum şi să asigurăm accesul întreprinderilor mici şi mijlocii la capitalul de care au nevoie pentru activităţile de producţie. Vrem să luăm în considerare mai mult ca înainte exigenţele ecologice, prin mijloacele economiei de piaţă. Vrem să reconstruim Statul nostru social, pentru a învinge urmările schimbărilor demografice şi pentru a putea realiza dreptatea socială.

3.1. Politica ecologică

Principiile creştin-democrate trebuie să ghideze întreaga noastră activitate economică. Un obiectiv esenţial al politicii noastre urmăreşte armonizarea omului cu mediul. Vrem ca în viitor toată lumea să suporte costurile neglijării protecţiei mediului. Costurile se reflectă în preţuri reale din punct de vedere ecologic. Urmărim un comportament care să protejeze mediul şi ordinea ecologică.

Reglementarea prin legislaţie şi stimulentele orientate spre economia de piaţă sunt instrumentele realizării acestor scopuri. Prin faptul că răsplătim prin stimulente protecţia mediului, urmărim calea către preţuri reale din punct de vedere ecologic şi întărim iniţiativa individuală pentru o mai bună protecţie a mediului. În domeniul ecologic avem nevoie de o legislaţie care să prevadă reguli şi interdicţii, indicatori-limită, contingente, necesarul de aprobări pentru o combatere eficientă a pericolelor imediate pentru om şi mediu. Pentru a pune performanţa şi puterea de inovaţie a economiei în mai mare măsură în slujba mediului, vrem însă să introducem în mai mare măsură elemente de reglementare ecologică în dreptul fiscal, taxe ecologice, posibilităţi de compensare, regulamente de certificare şi răspundere juridică.

3.2. Politica structurală

PNŢCD consideră că România nu are alternativă la cursul orientat spre economia de piaţă şi la continuarea privatizării. Situaţia specială a României necesită însă pentru un timp mai îndelungat de tranziţie o politică structurală activă, în interesul binelui comun. Transformarea continuă a structurilor este absolut necesară pentru a rezista în concurenţa internaţională. În principiu, transformarea structurală trebuie lăsată în seama pieţei, a mecanismului concurenţial. Sarcina politicilor de transformare structurală poate fi numai aceea de a promova cât mai mult capacitatea de adaptare a întreprinderilor şi a angajaţilor şi de a sprijini prin măsuri sociale transformarea structurală. Unde sunt necesare ajutoare sectoriale şi regionale, acestea trebuie limitate în timp, concepute degresiv şi legate de o eşalonare orientată către adaptare.

În România realizarea unei infrastructuri moderne şi o privatizare cât mai amplă au absolută prioritate. Numai prin transformarea economică structurală în direcţia unor întreprinderi care să poată rezista concurenţei pot fi realizate condiţii de viaţă egale în toată Romania. Pentru a susţine această transformare, cât şi un viitor industrial, este necesară sprijinirea temporară cu ajutoare oferite de Stat.

PNŢCD consideră că pot fi privatizate construcţia şi exploatarea infrastructurii în domeniul transportului, serviciilor amenajării publice, în domeniul furnizării apei, al eliminării apelor reziduale, în domeniul energetic şi al eliminării deşeurilor. Activitatea întreprinderilor economiei private, dirijată şi controlată prin piaţă şi concurenţă, asigură cea mai bună libertate şi eficienţă economică, ca şi adaptarea optimă la condiţiile pieţei în schimbare. Sprijinul social acordat de Stat se desfăşoară prin instrumentele de compensare şi promovare ale politicii sociale şi ale pieţei muncii şi nu prin intervenţia antreprenorială a Statului.

Prin corelarea strânsă a politicii pieţei muncii cu politica structurală vrem să creăm o punte şi să scurtăm perioada dintre desfiinţarea locurilor de muncă vechi şi nerentabile şi crearea de locuri de muncă noi şi concurenţiale, precum şi să evităm sau să diminuăm tensiunile sociale. Totodată, trebuie să reuşim ca forţa de muncă calificată să nu emigreze şi chiar să îi sporim gradul de calificare.

3.3. Politica de investiţii

Datorită schimbărilor din România, din Europa şi din lume, zona noastră economică de amplasare a investiţiilor se află în faţa unor noi exigenţe din punct de vedere economic, tehnologic şi social. Având în vedere caracterul internaţional al pieţelor, concurenţa sporită între zonele de investiţie, spaţiul economic european şi schimburile sporite cu statele Europei Centrale şi de Est, trebuie să îmbunătăţim capacitatea noastră de concurenţă şi performanţă economică, să ne preocupăm intens de siguranţa socială şi de baza de existenţă a generaţiilor viitoare.

România postcomunistă poate fi reconstruită prin realizarea unei infrastructuri moderne, prin investiţii în locuri de muncă şi produse inovatoare, prin îmbunatăţirea sistemului de educaţie şi învăţământ şi prin întărirea cercetării şi proiectării. Trebuie să concentrăm capacitatea noastră de realizare a unor performanţe de vârf asupra produselor şi tehnologiilor de calitate maximă. Progresul tehnologic evoluează în paşi ciclici tot mai mici şi implică accelerarea inovaţiilor. Capacitatea de concurenţă a zonei noastre economice de investiţie este dependentă de un standard înalt de cercetare şi dezvoltare, dar şi de punerea în aplicare a noilor tehnologii, precum biotehnologia, tehnologia genetică, a informaţiei şi cea ecologică. Viitorul aparţine produselor şi tehnologiilor ecologice.

Pentru sporirea atractivităţii României ca zonă de investiţii, susţinem următoarele idei:

• îmbunătăţirea sistemelor educaţiei, ştiinţei şi cercetării şi a infrastructurii lor;
• îmbunătăţirea infrastructurii informaţiei şi a infrastructurii transportului;
• promovarea tehnologiilor viitorului şi ale protecţiei mediului înconjurător;
• stabilitatea politicilor fiscale, pentru asigurarea predictibilităţii mediului de afaceri;
• reducerea impozitelor şi taxelor;
• reducerea reglementărilor, a măsurilor şi procedurilor birocratice;
• privatizarea pentru diminuarea proprietăţii Statului;
• stabilirea unor condiţii nediscriminatorii, stabile şi atractive în domeniul investiţiilor;
• perfecţionarea cadrului normativ pentru investitorii instituţionali (fonduri de investiţii, fonduri de pensii;
• diversificarea formelor de investiţii şi încurajarea formelor neconvenţionale de investiţii: concesiuni, parcuri ştiinţifice şi tehnologice, incubatoare de afaceri, etc.
• asigurarea păcii sociale şi a parteneriatului social;
• realizarea premiselor economice pentru trecerea leului la euro.

Ca naţiune europeană, orientată spre export, România depinde de comerţul internaţional liber. Protecţionismul blochează dinamica economiei şi împiedică inovaţiile. Pentru a asigura şi a îmbunătăţii zona de investiţie economică în România, susţinem uniunea economică şi monetară europeană şi pieţele libere.

3.4. Politica financiară şi fiscală

Modernizarea în ritm alert a României poate justifica temporar o datorie publică mai mare şi implicit o creştere a cheltuielilor publice şi a poverii fiscale. În continuare însă datoria publică trebuie redusă consecvent, toate bugetele publice trebuie să fie consolidate, trebuie diminuată ponderea Statului din produsul intern brut şi trebuie scăzută povara fiscală.

Sunt necesare schimbări de structură şi transformări, reduceri de cheltuieli şi creşterea eficienţei. Prin faptul că reducem reglementările, debirocratizăm şi privatizăm, vrem să obţinem ca sarcinile publice să fie mai transparente, mai eficiente şi mai rentabile. Creem premisele pentru scăderea datoriei, prin redefinirea atribuţiilor Statului. Trebuie să stabilim ce servicii publice au întâietate, ce pot suporta Statul şi sistemele de asigurări sociale, ce servicii publice pot fi reglementate prin relaţii de piaţă şi la care dintre servicii trebuie renunţat.

Pentru a consolida întreprinderile publice, este necesară reducerea subvenţiilor care le sunt acordate. Subvenţiile îndelungate paralizează forţele pieţei, distorsionează concurenţa, îngreunează schimbarea structurilor şi dinamica economică. Vrem să reducem în continuare ajutoarele financiare, facilităţile fiscale şi alte asemenea cheltuieli cu caracter subvenţionist. Principial, subvenţiile trebuie să fie concepute pe timp limitat şi în mod degresiv. Frauda în subvenţii şi evaziunea fiscală trebuie combătute cu toată consecvenţa.

Ideea de bază a dreptăţii sociale trebuie luată în considerare nu numai în ceea ce priveşte beneficiarii serviciilor asigurate de către Stat, îndeosebi serviciile sociale, ci şi în ceea ce priveşte împovărarea contribuabililor şi plătitorilor de taxe. Taxele şi impozitele nu trebuie să paralizeze sau să slăbească puterea de iniţiativă privată, nici performanţa angajaţilor şi a întreprinderilor economice. Nu poate fi urmărită numai echitatea performanţei economice, ci în aceeaşi măsură şi echitatea de distribuţie.

Datorită îmbătrânirii populaţiei României, precum şi migraţiei forţei de muncă în Uniunea Europeană, viabilitatea pe termen lung a finanţelor publice este incerta. Îmbătrânirea populaţiei va ridica probleme economice, bugetare şi sociale majore şi va avea un impact major asupra creşterii economice şi asupra finanţelor publice. Pentru a face faţă fenomenului îmbătrânirii populaţiei sunt necesare atât măsuri de consolidare fiscală, cât şi ample reforme economice. Realizarea unei ajustări bugetare durabile va contribui semnificativ la ameliorarea viabilităţii fiscale.

Un nou sistem de impozitare. Vrem să remodelăm sistemul nostru fiscal şi să reducem global sarcina fiscală. Grevarea cu impozite a factorilor de producţie - capital şi muncă - este prea mare. Vrem să introducem un impozit echitabil, productiv şi uşor de calculat, aşezat pe o bază largă şi repartizat cât mai uniform, respectiv procente fiscale directe mai mici, dar o mai largă bază de calcul a impozitelor, cu mai puţine facilităţi fiscale şi situaţii de exceptare. Aceasta ajută deopotrivă la simplificare, precum şi la realizarea echităţii.

Totodată, vom impozita mai puternic consumul, îndeosebi consumul de energie şi prejudicierea mediului. Prin reaşezarea sistemului fiscal pe o bază economică şi ecologică, dăm orientări clare dezvoltării ulterioare a economiei de piaţă ecologică şi socială. Aceasta corespunde şi cerinţelor din concurenţa internaţională a impozitării întreprinderilor, pentru că în multe state ratele impozitului direct sunt mai mici decât în Romania. Capitalul fix nu trebuie dezavantajat fiscal faţă de capitalul financiar. Vrem să reducem impozitele independente de venit şi să continuăm armonizarea fiscală în cadrul Uniunii Europene. Vom lua masuri pentru reducerea economiei subterane.

3.5. Politica monetară

Stabilitatea monetară. PNŢCD consideră că stabilitatea monetară este de o importanţă hotărâtoare pentru dezvoltarea economică solidă şi ca bază a echităţii sociale. Stabilitatea monetară îi ajută atât pe cei care economisesc, cât şi pe consumatori. Premisa pentru succesul politicii financiare şi monetare este ca toţi participanţii la viaţa economică, inclusiv partenerii sociali şi cei ai corporaţiilor locale publice, să își aducă aportul lor la stabilitate. Creşterea productivităţii muncii este esenţială.

PNŢCD are în vedere gestiunea austeră a bugetului, corespunzătoare dezangajării economice a Statului, prin:

• frânarea cheltuielilor de funcţionare;
• finanţarea intervenţiilor cu caracter structural, prin investiţii şi subvenţii legate de reorganizarea/modernizarea/deplasarea unor sectoare de activitate, dotarea cu capital a societăţilor create de guvern;
• acoperirea operaţiilor conjuncturale (măsuri temporare şi corective);
• finanţarea acţiunilor economice cu caracter social (reorientare profesională, combaterea şomajului, etc.).

Trecerea la euro. România are ca obiectiv adoptarea monedei europene (Euro) în anul 2014. Crearea condiţiilor de trecere la moneda Euro impune crearea unui mediu economic stabil, în principal prin reducerea ratei inflaţiei, a ratei dobânzilor bancare şi a ponderii datoriei externe în PIB. Criteriile de la Maastricht sunt: reducerea inflaţiei şi a ratelor dobânzilor pe termen lung până la niveluri comparabile cu cele din zona euro, existenţa unui deficit bugetar de sub 3% din PIB, o datorie publică sub 60% din PIB şi un curs de schimb al leului faţă de euro care să se încadreze într-o marjă de 15%, fără fluctuaţii care să depăşească acest interval.

PNŢCD va promova o politică monetară sincronă cu politica Băncii Centrale Europene, utilizând simultan instrumente monetare, de rată a dobanzii, de curs de schimb şi deficitul de cont curent. PNŢCD va urmari, de asemenea, atingerea unui regim de stabilitate monetară şi reducerea ratei anuale a inflaţiei, pentru a se ajunge la o inflaţie echivalentă cu cea din zona euro.

În acest scop se vor implementa următoarele măsuri:

• diversificarea instrumentelor de politică monetară şi creşterea rolului instrumentelor de piaţă (operaţiuni cu titluri, instrumente de sterilizare definitivă a excesului de monedă);
• menţinerea neschimbată pe perioade mai lungi de timp a atitudinii politicii monetare, pentru a conferi predictibilitate şi credibilitate acţiunilor băncii centrale;
• remonetizarea economiei prin metode neinflaţioniste, odată cu reluarea creşterii economice după criza prezentă şi după refacerea încrederii în moneda naţională.

3.6. Politici comerciale

PNŢCD va continua promovarea integrării cât mai avantajoase a economiei româneşti în economia europeană şi mondială, prin liberalizarea comerţului exterior, în cadrul acordurilor deja asumate şi în condiţiile negocierii de noi acorduri. Se va urmări cu precădere creşterea exporturilor româneşti, atât în ţările membre ale UE, cât şi în întreaga lume, în vederea reducerii deficitului balanţei comerciale a ţării şi ajungerii la excedent în schimburile comerciale internaţionale.

3.7. Politica în domeniul concurenţei

Concurenţa este o bază pentru multitudinea şanselor. PNŢCD consideră că libertatea individuală şi deschiderea socială sunt premisele concurenţei. Vrem să asigurăm echitatea individuală a şanselor, să ţinem pieţele deschise şi să combatem concurenţa neloială. Acolo unde concentraţia puterii economice lezează principiul concurenţei sunt prejudiciate multitudinea opţiunilor cetăţeanului şi acţiunea pieţei. Statul trebuie să contracareze concentrarea de putere economică şi să apere cetăţeanul de eventualele abuzuri ale monopolului privat.

Competiţia comercială dintre întreprinderi are ca scop fidelizarea clientelei şi a investitorilor, nu distrugerea concurentului. O expansiune sănătoasă are nevoie de stabilitate; ea nu este compatibilă cu constituirea de oligopoluri, nici cu "vagabondajul" speculativ al capitalului în căutarea de riscuri cât mai rentabile.

Deciziile în politica din domeniul concurenţei se transferă din ce în ce mai mult pe plan european. Atât activitatea monopolurilor de stat, cât şi cea a monopolurilor private trebuie reglementate pentru protecţia cetăţenilor. Alte elemente ale politicii noastre referitoare la concurenţă sunt: limitarea şi reducerea subvenţiilor Statului pentru întreprinderile de stat, privatizarea întreprinderilor economice la care Statul este acţionar şi susţinerea unei politici ofensive a consumatorului, care să îi asigure protecţia.

Nu există economie de dragul economiei. Economia există pentru satisfacerea nevoilor omului, familiei şi naţiunii. Fiinţa umană are două componente: una spirituală şi alta materială. În ultima sută de ani însă componenta spirituală a omului a fost mult neglijată, ba chiar opresată, iar fiinţa umană a fost redusă, de la stadiul de om liber şi responsabil, la stadiul de consumator de produse materiale, cumpărate în general pe credit. În acest fel, prin dominaţie financiară, fiinţa umană şi-a pierdut libertatea, ajungând să fie înglodată în datorii. Omul înglodat în datorii nu este un om liber, ci devine dependent de instituţia financiară căreia i s-a îndatorat. În prezent, serviciile şi produsele financiare funcţioneză prin contracte încheiate între instituţia financiară şi persoana care le foloseşte şi nu aşa cum ar fi normal, ca servicii şi produse. Contractul dintre o instituţie financiară - care are la dispoziţie o armată întreagă de avocaţi ca să îl redacteze - şi un simplu cetăţean, care nu are acces la o susţinere juridică egală cu instituţia financiară, îl pune pe cetăţean într-o situaţie dezavantajoasă şi îl expune riscului de abuz financiar.

PNŢCD consideră că este contrar principiilor creştin-democrate ca un cetăţean să poată fi abuzat în acest fel de către instituţiile financiare şi că este datoria Statului să îşi protejeze cetăţenii împotriva acestor abuzuri. De aceea, noi vom institui protecţia cetăţeanului împotriva instituţiilor financiare, prin introducerea noţiunii de "produs financiar", care va înlocui actualul contract financiar. Produsele financiare vor fi obligatoriu testate înainte de a fi lansate pe piaţă şi vor fi permise numai dacă servesc cetăţeanului şi binelui comun. Vom crea o agenţie guvernamentală separată, care să protejeze cetăţeanul împotriva acestor produse financiare, tot aşa cum există agenţia de protecţie a consumatorului în cazul altor produse.

3.8. Politica faţă de clasa de mijloc

PNŢCD consideră că performanţa economiei de piaţă socială şi ecologică se bazează pe o structură echilibrată de întreprinderi mici, mijlocii şi mari. Avem nevoie de mai multe femei şi mai mulţi bărbaţi întreprinzători şi de aceea vrem să înlesnim trecerea spre activitatea autonomă. Avem nevoie de puterea economică a unei largi clase de mijloc, de bogăţia de idei şi de voinţa de succes a întreprinderilor mici şi mijlocii, cu marea lor dinamică a inovaţiei şi dezvoltării. Economia noastră trebuie să asigure şansa autonomiei întreprinderilor dispuse la risc şi capabile de performanţă. O politică consecventă de încurajare a clasei de mijloc este premisa cea mai bună pentru a consolida şi a dezvolta în continuare ordinea noastră economică. Clasa de mijloc este vitală pentru menţinerea concurenţei. Ea oferă permanent şansa trecerii de la un tip de ocupaţie dependentă la calitatea de întreprinzător autonom şi este premisa pentru descentralizarea puterii economice.

Întreprinderile mici şi mijlocii prezintă avantaje deosebite pentru că sunt flexibile în diferite moduri, pot decide mai repede şi sunt mai puţin birocratice. Pe planul concurenţei ele apar însă parţial dezavantajate faţă de marile întreprinderi. De aceea, pentru întreprinderile mijlocii sunt necesare facilităţi îndeosebi în legislaţia fiscală şi pentru crearea de capital social. Susţinem ideea de a înlesni schimbul generaţiilor în întreprinderile familiale prin reglementări fiscale corespunzătoare.

3.9. Politica de proprietate şi de patrimoniu

Statul are datoria să garanteze şi să protejeze proprietatea privată. PNŢCD consideră că proprietatea privată, inclusiv dreptul la moştenire, este un pilon de bază al economiei de piaţă ecologice şi sociale. Ea oferă individului mai multe posibilităţi de decizie şi măreşte în acest fel libertatea lui personală. O cât mai largă distribuţie a proprietăţii private, formată din întreprinderi şi terenuri, este de o importanţă centrală pentru reconstrucţia economică. Privatizarea şi reprivatizarea trebuie suţinute în continuare, inclusiv în domeniul proprietăţii imobiliare. Proprietatea privată este o condiţie decisivă pentru realizarea investiţiilor şi, prin aceasta, pentru crearea bazei de locuri de muncă rentabile a veniturilor din muncă şi a câştigurilor proprii.

Redefinirea statutului întreprinderii, pe baza parteneriatului dintre patroni şi salariaţi (asocierea la decizii şi la beneficii). Acordarea unui anumit procent din patrimoniul unei firme angajaţilor săi este o necesitate socială modernă, nu numai pentru a creşte responsabilitatea economică a acestora, dar şi pentru a asigura o repartiţie echitabilă a veniturilor. De aceea, politica PNŢCD va avea în vedere o largă formare a proprietăţii de capital de producţie pentru angajaţii întreprinderilor mari şi mijlocii, tocmai în vederea minimizării riscului economic şi maximizării eficienţei economice. Salariaţii vor deveni tot mai mult investitori/acţionari, deopotrivă prin participarea lor la beneficii şi prin dezvoltarea regimului complementar şi voluntar de prevederi şi asigurări sociale.

Salariaţii nu sunt mai puţin interesaţi decât acţionarii de mersul şi perenitatea întreprinderii, nici mai puţin competenţi şi creativi în domeniul gestiunii şi al inovaţiei decât "specialiştii" delegaţi de acţionari – managerii, o categorie care are tendinţa pronunţată de a face din întreprinderea pe care o conduc instrumentul promovării propriilor lor interese (criza economică din Occident se datorează mai ales managementului, care deturnează întreprinderea de la menirea ei, folosind-o în scopuri personale şi corporative, pentru a face carieră şi a se impune ca factor de putere în Stat şi societate.

3.10. Asigurarea dreptăţii sociale

Din secolul al XIX-lea încoace, politica socială a realizat succese impresionante. Ea se afla iniţial sub influenţa conflictului dintre capital şi muncă. Prin măsuri social-politice acesta a fost dezamorsat, iar situaţia angajaţilor s-a îmbunătăţit semnificativ. Soluţionarea problemelor sociale este şi ramâne pentru noi o îndatorire centrală. Cei neorganizaţi - oameni bătrâni, părinţi, copii, mame sau taţi care îşi educă singuri copiii, handicapaţi, cei care au nevoie de îngrijire, şomeri, cei care nu mai sunt capabili de muncă şi alţii - sunt depăşiţi adesea în lupta de distribuire a mijloacelor de cei ale căror interese sunt organizate. Statul, ca avocat al binelui general, are sarcina să respecte drepturile lor, ale minorităţilor şi ale celor lipsiţi de putere şi să îi protejeze.

Printre obiectivele cele mai importante ale politicii noastre sociale menţionăm:

• protecţia împotriva sărăciei şi a nevoii, pentru a asigura tuturor o viaţă demnă;
• asigurarea anticipată a întreţinerii, realizată prin comunităţi solidare, şi preluarea unor riscuri de viaţă, pe care nu le poate suporta individul singur;
• creşterea propriei răspunderi şi ajutorul acordat în sensul autoajutorării;
• menţinerea păcii sociale şi promovarea echităţii şi compensării sociale.

Scopul politicii noastre sociale este să îl facă pe fiecare individ să fie capabil să îşi conducă viaţa prin forţe proprii şi să decidă asupra drumului său în viaţă, în libertate şi pe proprie răspundere. Politica socială orientată spre viitor trebuie să acţioneze preventiv, să împletească eficienţa economică cu umanismul. Serviciile sociale asigurate de Stat trebuie concentrate asupra celor care au cu adevărat nevoie de ajutor, conform principiilor solidarităţii şi subsidiarităţii. De aceea, susţinem ideea ca serviciile sociale care nu sunt finanţate din contribuţii proprii, ci din fonduri provenite din impozite, să fie atribuite în viitor numai în raport cu veniturile şi condiţia materială, iar în cadrul global al politicii sociale să realizăm mai intens întreţinerea proprie, răspunderea proprie şi participarea personală. Drepturile legitime, dobândite prin performanţa personală sau sacrificiu pentru comunitate, merită o protecţie specială. Ca în toate domeniile politicii, şi în politica socială trebuie pusă tot mereu problema priorităţilor. Pentru a putea îndeplini noi sarcini şi a putea învinge urmările dezvoltării demografice, avem nevoie de un nou spaţiu de manevră, pe care nu vrem să îl câştigăm prin noi taxe şi impozite, ci printr-o nouă configurare. În acest sens, obiectivul nostru nu este amplificarea, ci restructurarea Statului social.

Uniunea Socială Europeană. Odată cu înfăptuirea Uniunii Europene se realizează - pe lângă uniunea economică şi monetară - şi Uniunea Socială Europeană. Aceasta înseamnă că în domeniile importante ale politicii sociale trebuie implementate standarde minime unitare în toată Europa. Concomitent, statele membre au şansa de a dezvolta în concurenţă reciprocă optimizări suplimentare şi soluţii diferenţiate. PNŢCD doreşte să promoveze în România un standard ridicat de securitate socială, ca acela existent în cadrul Uniunii Europene.

Cultura ajutorului. PNŢCD va promova o nouă cultură a ajutorului. Multe prestaţii importante în societatea noastră se realizează prin funcţii onorifice. Funcţiile onorifice şi iniţiativele de ajutor reciproc nu apar în produsul intern brut, dar sunt de o mare importanţă pentru convieţuirea noastră. Nici chiar cea mai desăvârşită orânduire socială nu poate renunţa la asistenţa şi ajutorul de la om la om, la practicarea iubirii aproapelui. Biserici, asociaţii caritabile, diferite organizaţii şi iniţiative în cadrul tradiţiei româneşti de exercitare a binelui public pot rezolva problemele sociale mai bine şi mai aproape de cetăţean. Statul nu poate "produce" disponibilitatea de a acorda ajutor personal şi de a prelua activităţi onorifice, dar, ca şi autorităţile administraţiei publice locale, poate şi trebuie să trezească şi să susţină această disponibilitate. Vrem să îmbunătăţim premisele pentru a încuraja disponibilitatea şi capacitatea oamenilor pentru susţinerea solidară a aproapelui.

3.11. Politica pieţei forţei de muncă

Munca este o componentă esenţială a vieţii omeneşti, asigurând baza existenţei individuale şi sociale şi fiind şi o cale de afirmare personală. Relaţia indivizibilă dintre economie şi ordinea socială se manifestă mai ales prin asigurarea posibilităţii de a munci pentru cât mai mulţi oameni. PNŢCD urmăreşte ocuparea cât mai deplină a forţei de muncă. Acesta este un scop al politicii economice şi sociale, iar Statul este dator cu crearea condiţiilor-cadru, în timp ce partenerii sociali sunt obligaţi să preia răspunderea.

Finalitatea întreprinderii depinde de utilitatea ei socială, nu de satisfacerea unor interese particulare în detrimentul altora: îmbogăţirea, care este motivarea antreprenorului şi a capitalistului, este acceptabilă numai dacă nu se bazează pe spolierea altor categorii socio-economice (salariaţii, chiriaşii, consumatorii, creditorii), recte, dacă activitatea întreprinderii este creatoare de bogăţie, nu un simplu transfer de venituri. Menirea întreprinderii este de a pune la dispoziţia comunităţii bunuri şi servicii utile şi de a procura în schimb venituri producătorilor şi prestatorilor, nu de a maximiza profiturile unor investitori interesaţi numai de fructificarea capitalului plasat.

Cea mai bună politică pentru piaţa muncii este crearea de locuri de muncă durabile şi concurenţiale prin investiţii. Pentru mulţi dintre cei afectaţi şomajul înseamnă nu numai o pierdere de venit, ci adesea izolare socială şi pierderea perspectivelor, iar şomajul pe termen lung îi face pe oameni să işi piardă încrederea în propria valoare. Ne pronunţăm pentru crearea de locuri de muncă, dar şi pentru respectarea obligaţiilor de asigurare socială în gospodăriile private. Trebuie create condiţii şi pentru munca cu normă redusă. În această ordine de idei, trebuie corelate cerinţele întreprinderii şi necesităţile familiale.

Întârzierea transformărilor structurale ale economiei româneşti după deceniile de comunism, inovaţiile insuficiente, rigiditatea sistemului ocupării forţei de muncă, precum şi migraţia forţei de muncă spre alte ţări membre ale Uniunii Europene au condus la pierderea pe durată îndelungată a multor locuri de muncă, ceea ce i-a afectat în special pe tineri. O politică a pieţei de muncă orientată spre rezultat este descentralizată şi flexibilă. Ea cere o coordonare permanentă a instrumentelor utilizate. Transformarea structurală şi politica pieţei de muncă merg mână în mână. O importanţă specială trebuie să aibă crearea de locuri de muncă pentru tineri si femei.

Demnitatea omului care munceşte cere participarea lui la deciziile care stabilesc condiţiile în care munceşte. Participarea la decizii a angajaţilor va contribui în mare măsură la succesul economiei româneşti şi la stabilitatea şi pacea socială. Participarea la decizii, practicată cu bune rezultate în Uniunea Europeana, trebuie să fie implementata şi în România. Întrepătrunderea internaţională tot mai mare a economiei cere ca în întreprinderile active la scară europeană să fie întemeiate în străinătate reprezentanţe transfrontaliere ale angajaţilor, cu atribuţii de informare şi consultanţă.

În centrul procesului de muncă se află omul. Omul nu este pentru noi un slujitor al maşinii. De aceea trebuie dezvoltate continuu condiţii de muncă pe măsura demnităţii umane şi asigurată protecţia muncii şi a mediului înconjurător. Progresul tehnic oferă noi posibilităţi pentru umanizarea condiţiilor de muncă. Munca în grupuri şi echipe face posibile contacte umane şi şanse de cooperare. Condiţiile de muncă corespunzătoare, protecţia muncii şi posibilităţile de participare la decizii la locul de muncă trebuie întărite, ca premise importante pentru succesul întreprinderii.

Aşteptăm de la partenerii sociali o nouă flexibilitate în organizarea muncii. În această ordine de idei, trebuie luate în consideraţie în egală măsură cerinţele întreprinderii, precum şi compatibilizarea familiei cu activitatatea profesională. Vrem să facem posibilă o mai mare flexibilitate în stabilirea timpului de lucru pe zi, pe săptămână, pe an şi pe viaţă şi să concepem momentele de trecere între domenii şi faze ale vieţii într-un mod mai elastic. Serviciul public trebuie să işi exercite funcţia de model în oferta şi configurarea timpilor flexibili de lucru. Zilele de duminică şi de sărbătoare trebuie să rămână de principiu libere.

3.12. Politica veniturilor

Măsurile de politică salarială vor fi corelate cu măsurile de politică monetară şi fiscală. PNŢCD are în vedere crearea condiţiilor de creştere a veniturilor familiale, pe măsura creşterii productivităţii muncii şi a eficienţei activităţii economice. Reglarea creşterilor salariale se va face strict în corelaţie cu schimbările în productivitatea muncii. PNŢCD va crea un cadru coerent şi consensual de negociere a condiţiilor de muncă.

Politica salarială în sectorul public va fi corelată cu salarizarea din sectorul privat, stabilindu-se o serie de principii unitare de salarizare în sectorul public şi introducându-se o serie de criterii de performanţă specifice sectorului public.

PNŢCD va alcătui programe speciale pentru combaterea sărăciei, având drept ţintă grupurile sociale cele mai vulnerabile.

PNŢCD va avea o grijă deosebită pentru familie. În acest scop, PNŢCD va stimula creşterea familei printr-o serie de ajutoare speciale pentru familie.