Se împlinesc, astăzi, 66 de ani de la actul de la 23 august 1944, ziua în care România a rupt alianţa cu Germania nazistă. Actul de la 23 august este, în continuare, foarte contestat în România, spre deosebire de Europa, unde este recunoscută contribuţia sa esenţială la scurtarea celui de-al doilea război mondial.

Astăzi, la 66 de ani de la actul de la 23 august 1944, trebuie să recunoaştem că, dacă nu ar fi avut loc ruperea alianţei cu hitleriştii, România ar fi fost complet distrusă sub tăvălugul Armatei Roşii.

Totuşi, nu putem să uităm faptul că armata sovietică, cea care ar fi trebuit numai să tranziteze România, şi-a instalat tancurile în ţară imediat după 23 august, făcând abuzuri inimaginabile. Acest lucru a dus, de altfel, la instalarea, în 6 martie 1945, a primului guvern preponderent comunist din istoria României. Acţiunea sovietică a continuat cu falsificarea alegerilor din 1946 şi a culminat cu alungarea Majestăţii Sale Regele Mihai I al României din ţară, la 30 decembrie 1947. Citiţi integral »

1. PNŢCD îşi exprimă consternarea faţă de maniera iresponsabilă în care Tokes Laszlo - vicepreşedinte al Parlamentului European! - compară situaţia secuilor cu cea a kosovarilor şi îndeamnă concetăţenii noştri maghiari să iasă în stradă, pentru a forţa obţinerea unei autonomii pe care, de altminteri, nu ştie sau nu vrea să o definească! Dl Tokes se înşeală, sau încearcă să înşele pe alţii, în privinţa stării de fapt:

• existenţa unei minorităţi - etnice, lingvistice sau religiose - pe teritoriul unui stat nu îi conferă acesteia în mod obligatoriu dreptul la autodeterminare;
• în timp ce albanezii din Kosovo au fost alungaţi din casele şi din ţinuturile lor, ungurii din Secuime trăiesc în aceleaşi condiţii ca şi românii, putând folosi limba maghiară în învăţământul de toate gradele, în presă, în teatru, în administraţia publică şi în justiţie. 

Se împlinesc 20 ani de la naşterea şi adoptarea unuia dintre cele mai importante documente ale României post-revoluţionare – Proclamaţia de la Timişoara. Dacă privim astăzi cele 13 puncte ale Proclamaţiei, multe ni se vor părea depăşite. La multe dintre ele ne vom mira cât de naivi am putut să fim în acel 11 martie 1990, încât chiar credeam că ar fi cu putinţă ca ceea ce era sintetizat în Proclamaţia de la Timişoara să se şi împlinească vreodată.

Cel mai grav lucru, după 20 ani, este faptul că foştii securişti şi activişti comunişti nu au fost eliminaţi din viaţa publică, ba mai mult decât atât, conduc în continuare destinele ţării. Citiţi integral »

Născut în urmă cu 95 de ani, Corneliu Coposu este întruchiparea spiritului secolului 20, ca puţini alţii dintre contemporanii săi. De fapt, el reprezintă tot ce a avut mai bun de oferit secolul 20, în ceea ce priveşte valorile, curajul şi talentul politic.

S-a născut în 1914, într-o regiune aflată atunci pe teritoriul Austro-Ungariei. A devenit liderul Partidului Ţărănesc Creştin Democrat în perioada interbelică, apoi, în timpul regimului Antonescu din cel de-al Doilea Război Mondial, s-a alăturat rezistenţei, iar după 1947, a intrat în rândurile opoziţiei anticomuniste. A suferit zeci de ani de persecuţii din partea comuniştilor, a fost încarcerat şi trimis la muncă silnică. Şi-a pierdut soţia din pricina unei boli pe care aceasta a contactat-o în închisoare. Şi a continuat să îşi ispăşească pedeapsa cu muncă forţată, chiar şi după ce a fost eliberat din închisoare. Dar toate astea nu l-au îngenuncheat pe Corneliu Coposu. Convingerile sale şi credinţa sa au fost de nezdruncinat. Chiar şi atunci când era constant terorizat de Securitate, a reuşit, în anii '80, să stabilească şi să-şi menţină legăturile cu creştin-democraţii români aflaţi în exil şi cu mişcarea Creştin-Democrată Internaţională. Citiţi integral »