PNŢCD

Se împlinesc, astăzi, 66 de ani de la actul de la 23 august 1944, ziua în care România a rupt alianţa cu Germania nazistă. Actul de la 23 august este, în continuare, foarte contestat în România, spre deosebire de Europa, unde este recunoscută contribuţia sa esenţială la scurtarea celui de-al doilea război mondial.

Astăzi, la 66 de ani de la actul de la 23 august 1944, trebuie să recunoaştem că, dacă nu ar fi avut loc ruperea alianţei cu hitleriştii, România ar fi fost complet distrusă sub tăvălugul Armatei Roşii.

Totuşi, nu putem să uităm faptul că armata sovietică, cea care ar fi trebuit numai să tranziteze România, şi-a instalat tancurile în ţară imediat după 23 august, făcând abuzuri inimaginabile. Acest lucru a dus, de altfel, la instalarea, în 6 martie 1945, a primului guvern preponderent comunist din istoria României. Acţiunea sovietică a continuat cu falsificarea alegerilor din 1946 şi a culminat cu alungarea Majestăţii Sale Regele Mihai I al României din ţară, la 30 decembrie 1947.

Se împlinesc 20 ani de la înăbuşirea în sânge a manifestaţiei din Piaţa Universităţii – cea mai lungă şi cea mai frumoasă mişcare de protest postdecembristă la adresa puterii neocomuniste din România şi a vechilor structuri care au acaparat conducerea ţării după revoluţia din 1989. Am trăit atunci trei zile de groază, trei zile care au aruncat România la acel moment în rândul ţărilor lumii a treia şi ale căror urmări, probabil, nu o să le ştim niciodată în totalitate. Morţi, răniţi, arestaţi, mineri triumfători bucuroşi că au putut răspunde apelului preşedintelui Ion Iliescu – toate acestea au defilat pe ecranele tuturor posturilor de televiziune din lume, transformând ceea ce a fost fenomenul Piaţa Universităţii în Piaţa Tien An Men II.

Domnul Ion Diaconescu, preşedintele de onoare al PNŢCD, a deschis o acţiune în justiţie, prin care a solicitat daune morale pentru că Statul comunist i-a distrus viaţa. Circumstanţiat de o lege de curând adoptată, demersul dânsului este perfect justificat şi din perspectivă morală, deoarece a făcut 15 ani de puşcărie în regim de exterminare, 2 ani de domiciliu obligatoriu şi a suportat 25 de ani de persecuţii de tot felul, numai pentru că a rămas credincios convingerilor sale politice; altfel spus, nevinovat!

Se împlinesc 20 ani de la naşterea şi adoptarea unuia dintre cele mai importante documente ale României post-revoluţionare – Proclamaţia de la Timişoara. Dacă privim astăzi cele 13 puncte ale Proclamaţiei, multe ni se vor părea depăşite. La multe dintre ele ne vom mira cât de naivi am putut să fim în acel 11 martie 1990, încât chiar credeam că ar fi cu putinţă ca ceea ce era sintetizat în Proclamaţia de la Timişoara să se şi împlinească vreodată.

Cel mai grav lucru, după 20 ani, este faptul că foştii securişti şi activişti comunişti nu au fost eliminaţi din viaţa publică, ba mai mult decât atât, conduc în continuare destinele ţării.