Propuneri de îmbunătăţire a situaţiei din agricultura României

  1. Legiferarea evaluării economice a terenului agricol şi forestier, în scopul fundamentării categoriilor economice ce se negociază pe piaţa funciară (preţ, arendă, dividend).
  2. Elaborarea unui cadru legislativ pentru normarea într-o formulă coerentă şi unitară acţiunile de piaţă funciară (vânzare-cumpărare, cooperare, asociere, arendare, închiriere), în scopul creşterii dimensiunii exploataţiilor agricole.
  3. Legiferarea acţiunilor de comasare a parcelelor de teren, prin includerea acestei acţiuni în categoria lucrărilor de îmbunătăţii funciare, înfiinţarea unei burse locale privind schimbul de parcele şi realizarea schimbului prin echivalenţă valorică.
  4. Realizarea unui sistem modern şi standardizat de delimitare (bornare) a parcelelor de teren.
  5. Formarea unui corp de experţi evaluatori specializaţi în evaluarea economică a terenurilor agricole şi forestiere.
  6. Constituirea şi implementarea unui sistem informatizat - la nivel naţional, regional şi local – pentru pieţele agricole şi piaţa funciară.
  7. Stimularea formării, organizării şi funcţionării unui sistem integrat de operatori de input-uri performant (seminţe certificate, substanţe chimice, material seminal, reproducători), la nivel de comună.
  8. Constituirea la nivel de comună a unui organism specializat de cadastru şi carte funciară,care să înregistreze toate operaţiunile ce se încadrează pieţei funciare, în mod gratuit pentru beneficiari.
  9. Legiferarea cumpărării de terenuri agricole de către Stat, în vederea constituirii de ferme agricole model, ca entităţi de promovare practică a progresului tehnic pentru agricultorii din zonă şi vânzarea acestora către persoane tinere (de preferat specialişti cu studii superioare în domeniu), în cadrul unor programe de finanţare cu susţinere naţională.
  10. Organizarea unor cursuri pentru agricultori, în perioada rece a anului, în scopul dezvoltării spiritului antreprenorial, calificării – cu deosebire în meseriile tradiţionale şi susţinerea înfiinţării de mici afaceri nonagricole.
  11. Legiferarea transferului de cunoaştere dintre producătorii şi consumatorii de informaţii, prin abordarea unitară a vectorilor de manifestare a acestei acţiuni: învăţământ – cu deosebire vocaţional, consultanţă şi extensie agricolă.