Se împlinesc, astăzi, 66 de ani de la actul de la 23 august 1944, ziua în care România a rupt alianţa cu Germania nazistă. Actul de la 23 august este, în continuare, foarte contestat în România, spre deosebire de Europa, unde este recunoscută contribuţia sa esenţială la scurtarea celui de-al doilea război mondial.

Astăzi, la 66 de ani de la actul de la 23 august 1944, trebuie să recunoaştem că, dacă nu ar fi avut loc ruperea alianţei cu hitleriştii, România ar fi fost complet distrusă sub tăvălugul Armatei Roşii.

Totuşi, nu putem să uităm faptul că armata sovietică, cea care ar fi trebuit numai să tranziteze România, şi-a instalat tancurile în ţară imediat după 23 august, făcând abuzuri inimaginabile. Acest lucru a dus, de altfel, la instalarea, în 6 martie 1945, a primului guvern preponderent comunist din istoria României. Acţiunea sovietică a continuat cu falsificarea alegerilor din 1946 şi a culminat cu alungarea Majestăţii Sale Regele Mihai I al României din ţară, la 30 decembrie 1947.

Perpetuarea corupţiei la nivel înalt şi a gravelor ei consecinţe, conspirarea în continuare a agenţilor poliţiei politice comuniste şi controlul masiv exercitat de către agenţii Securităţii mai ales în structurile puterii politice, în serviciile secrete, în justiţie, în mediul economic şi bancar, corupţia şi celelalte deficienţe grave în funcţionarea justiţiei constituie, de mai mult de douăzeci de ani, principalele cauze din care România a fost şi este departe de a fi un stat de drept, democratic, cu o economie de piaţă funcţională. Întrucât am considerat şi consider că starea de lucruri la care mă refer s-a datorat şi faptului că Uniunea Europeană şi NATO, în particular principalele state euro-atlantice „partenere” ale României, au fost ele însele departe de a trata adecvat situaţia din România, la data de 19 februarie 2010 am adresat scrisoarea de mai jos ambasadorilor la Bucureşti ai unor ţări membre ale UE şi / sau NATO.

Ieri, la sediul PNŢCD Timiş a avut loc lansarea volumului X al cărţii Cărările speranţei, semnate de Ileana Silveanu. Cartea urmăreşte, aşa cum menţionează autoarea, destine ale rezistenţei anticomuniste din Banat. Autoarea a studiat documente, a adunat mărturii, a căutat în arhive ale diverselor instituţii, pentru a reconstitui întâmplări, situaţii şi a scoate în evidenţă faptele, destinele celor care au luptat împotriva comunismului, în special din această parte a ţării.

La lansare au participat preşedintele filialei Timiş a PNŢCD, Gheorghe Ciuhandu, preşedintele PNŢCD Timişoara, Adrian Orza, alături de un public numeros.

Comunismul a fost ab initio criminal, întrucât a conceput doctrinar şi a acţionat oficial în mod explicit pentru exterminarea unor întregi categorii sociale.

În România, comunismul a fost impus din exterior, cu o forţă brutală şi cu o sălbăticie care au depăşit cu mult puterea de rezistenţă a poporului roman. Răspunderea celor din Occident, care au avut posibilităţi reale - materiale şi militare - pentru a opri înaintarea spre vest a comunismului este mai mare decât a celor care au fost băgaţi cu forţa tancurilor şi mitralierelor în ţarcul comunist şi au fost copleşiţi prin teroare şi închisori.

Suntem convinşi că a sosit timpul ca generaţiile actuale, în frunte cu cei puternici din punct de vedere spiritual, să-şi ia răspunderea patriotică de a ajuta poporul român să iasă din colapsul actual, să se elibereze definitiv de mentalităţile şi practicile comuniste şi să asigure înfăptuirea Statului de Drept şi funcţionarea economiei de piaţă.

Pus în faţa situaţiei de fapt, Iuliu Maniu şi-a dat seama că atât timp cât România va fi lăsată în „sfera de influenţă” a URSS nu va mai fi posibilă exprimarea politică democratică şi că singura cale de a face cunoscute lumii năzuinţele reale ale românilor a rămas trimiterea peste hotare a unui grup reprezentativ de membri ai PNŢ. Hotărât pentru această soluţie, a organizat în grabă plecarea din ţară, cu avionul, a unui grup de fruntaşi ai partidului: Ion Mihalache, Nicolae Penescu, Nicolae Carandino şi Ilie Lazăr.

Încercarea nu a reuşit, grupul fiind arestat la Tămădău, în apropierea Bucureştiului (14 iulie 1947). O acţiune normală în orice stat civilizat, cum ar fi plecarea peste hotarele propriei ţări, a fost răstălmăcită şi incriminată ca trădare. Drept urmare, întregul Partid Naţional Ţărănesc a fost culpabilizat şi, la 19 iulie 1947, Adunarea Deputaţilor a ridicat imunitatea parlamentară a deputaţilor PNŢ, iar la 25 iulie, Consiliul Politic al BPD a propus dizolvarea PNŢ.

“Deci nu vă temeţi de ei, căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut.” (Matei 10, 26)

În aceste momente de profundă criză morală pentru politica românească şi societatea românească în ansamblu, PNŢCD repune în discuţie una din cauzele de netăgăduit ale crizei societare: metamorfoza sistemului comunist într-un sistem mafiot care a parazitat şi continuă să paraziteze România, împiedicând dezvoltarea durabilă a ţării şi bunăstarea românilor.