Timişoara
Precizări faţă de situaţia PNŢCD
De Gheorghe Ciuhandu, la Joi, 06/17/2010 - 11:01
În ultima săptămână, aleşii locali ai PNŢCD Timiş au primit prin poştă o rezoluţie a unui pretins Comitet Naţional de Conducere al PNŢCD, care a avut loc la Arad în data de 24 aprilie a.c., prin care sunt somaţi ca până la 15 iunie să recunoască „structurile statutare ale PNŢCD”, în caz contrar urmând să li se retragă sprijinul politic şi să fie înlocuiţi din funcţiile pe care le deţin.
Menţionăm că nimeni nu-şi asumă acest document, el este nesemnat, iar pe plicul trimis la expeditor este trecut „PNŢCD Timiş, str. Timotei Cipariu nr 9, Timişoara”. Citiţi integral »
Piaţa Universităţii – 20 de ani
De Gheorghe Ciuhandu, la Dum, 06/13/2010 - 16:38
Se împlinesc 20 ani de la înăbuşirea în sânge a manifestaţiei din Piaţa Universităţii – cea mai lungă şi cea mai frumoasă mişcare de protest postdecembristă la adresa puterii neocomuniste din România şi a vechilor structuri care au acaparat conducerea ţării după revoluţia din 1989. Am trăit atunci trei zile de groază, trei zile care au aruncat România la acel moment în rândul ţărilor lumii a treia şi ale căror urmări, probabil, nu o să le ştim niciodată în totalitate. Morţi, răniţi, arestaţi, mineri triumfători bucuroşi că au putut răspunde apelului preşedintelui Ion Iliescu – toate acestea au defilat pe ecranele tuturor posturilor de televiziune din lume, transformând ceea ce a fost fenomenul Piaţa Universităţii în Piaţa Tien An Men II. Citiţi integral »
Proclamaţia de la Timişoara, actuală după 20 de ani
De Gheorghe Ciuhandu, la Joi, 03/11/2010 - 14:53Se împlinesc 20 ani de la naşterea şi adoptarea unuia dintre cele mai importante documente ale României post-revoluţionare – Proclamaţia de la Timişoara. Dacă privim astăzi cele 13 puncte ale Proclamaţiei, multe ni se vor părea depăşite. La multe dintre ele ne vom mira cât de naivi am putut să fim în acel 11 martie 1990, încât chiar credeam că ar fi cu putinţă ca ceea ce era sintetizat în Proclamaţia de la Timişoara să se şi împlinească vreodată.
Cel mai grav lucru, după 20 ani, este faptul că foştii securişti şi activişti comunişti nu au fost eliminaţi din viaţa publică, ba mai mult decât atât, conduc în continuare destinele ţării. Citiţi integral »
„Cărările speranţei”, de Ileana Silveanu, o carte despre rezistenţa anticomunistă din Banat
De PNŢCD, la Mar, 03/09/2010 - 11:53
Ieri, la sediul PNŢCD Timiş a avut loc lansarea volumului X al cărţii Cărările speranţei, semnate de Ileana Silveanu. Cartea urmăreşte, aşa cum menţionează autoarea, destine ale rezistenţei anticomuniste din Banat. Autoarea a studiat documente, a adunat mărturii, a căutat în arhive ale diverselor instituţii, pentru a reconstitui întâmplări, situaţii şi a scoate în evidenţă faptele, destinele celor care au luptat împotriva comunismului, în special din această parte a ţării.
La lansare au participat preşedintele filialei Timiş a PNŢCD, Gheorghe Ciuhandu, preşedintele PNŢCD Timişoara, Adrian Orza, alături de un public numeros. Citiţi integral »
Revoluţia, după 19 ani
De Gheorghe Ciuhandu, la Mar, 12/16/2008 - 11:44Se împlinesc, în aceste zile, 19 ani de la izbucnirea Revoluţiei din Timişoara. Constatăm cu toţii că aşteptările noastre din zilele lui decembrie 1989 nu s-au împlinit decât într-o mică măsură. Aşa cum însuşi preşedintele României, Traian Băsescu, a recunoscut într-o dezbatere televizată înainte de a fi ales, atunci, la 15 ani de la Revoluţie, românii au avut de ales din nou dintre doi comunişti.
Care este situaţia României la 19 ani de la Revoluţie? Am asistat doar la o condamnare formală şi declarativă a regimului communist. Asistăm la circuri mediatice şi decizionale generate de toanele preşedintelui Băsescu. Asistăm, totodată, la refacerea FSN, partidul care a acaparat puterea în 1989, salvându-i pe reprezentanţii puterii comuniste şi întârziind cu mai bine de zece ani evoluţia României spre un stat European. Citiţi integral »
